Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut, împreună cu inspectorii vamali au descoperit 4.200 ţigarete de contrabandă ascunse şi nedeclarate, în spatele scaunelor unui autoturism marca Volkswagen, pe care un cetăţean român intenţiona să le introducă ilegal în ţară.
În data de 06 aprilie a.c., în jurul orei 13.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, A. C., cetăţean român, în vârstă de 61 de ani, conducător auto al unui autoturism marca Volkswagen Caddy, înmatriculat în România.
În baza unor date şi informaţii, poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului.
În urma controlului amănunţit efectuat asupra autoturismului, echipa comună formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în spatele scaunelor autoturismului cantitatea totală de 4200 ţigarete diferite mărci, cu timbru de acciză R. Moldova, în valoare de aproximativ 2400 lei.
Conform reglementărilor legale în vigoare, a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor în vederea confiscării şi a autoturismului până la plata amenzii în valoare de 5000 lei.