Marţi, la ora 21.50, pe DN 17, în afara localităţii Câmpulung Moldovenesc, la ieşirea spre Gura Humorului, în timp ce conducea o autoutilitară, un bărbat de 38 ani, din municipiul Botoşani, s-a angajat în depăşirea autoturismului condus de o femeie de 48 ani, localnică, care circula în aceiaşi direcţie, moment în care aceasta a virat la stânga pentru a pătrunde pe o cale de acces laterală, cele două autoturisme tamponându-se. În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătoarei auto și a unei minore de 15 ani şi rănirea uşoară a unei femei de 45 ani, ambele din municipiul Câmpulung Moldovenesc, pasagere în autoturismul condus de femeia de 48 de ani.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, acestuia și conducătoarei auto de 48 de ani li s-au prelevat mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.
Sursa: MonitorulSV.ro