16.5 C
Botoșani
miercuri, 3 iulie 2024

AMICAL. FC Botoșani – Legia Varșovia 0-6 / FOTO&VIDEO

FC Botoșani a pierdut al doilea joc amical, disputat în cantonamentul din Austria. Roș-alb-albaștrii au fost învinși cu 6-0 (1-0) de Legia Varșovia. Duelul dintre cele două formații s-a disputat pe durata a două reprize de 60 de minute.

În prima repriză, antrenorul Bogdan Andone a început partida cu: Pap – Adams, Celea, Miron, Țigănașu – Ferreira, Florescu, Dican – Mitrov, Chică Roșă, Mailat. Chiar dacă au dominat primele 60 de minute, polonezii nu au avut situații foarte clare de a marca, botoșănenii fiind cei care au irosit trei șanse bune de gol. Prima a venit chiar în minutul 2 al meciului atunci când Mitrov l-a lobat pe portarul polonezilor de la 30 de metri dar mingea a lovit bara. Jucătorii Legiei preiau inițiativa, pasează mai bine dar cei care au o nouă ocazie de gol sunt tot elevii lui Andone, șutul lui Dican de la peste 20 de metri trecând peste puțin peste transversală. Polonezii, mult mai avansați cu pregătirea fizică decât jucătorii botoșăneni, sunt periculoși doar la fazele fixe, dar defensiva celor de la FC Botoșani rezistă fără să primească gol. La ultima fază, Legia marchează după o acțiune pe partea stângă, centrare în fața porții iar un jucător polonez pune latul și deschide scorul.

Repriza a doua a fost fără istoric

 

În repriza secundă au jucat, Bogdan Andone schimbă liniile și îi trimite în teren pe  Kukic – Cret, Șeroni, Sadiku, Pavlovic – Fulop, David G., Jaly – Kaprof, Gligor, Lopez. Net superiori, polonezii au marcat de cinci ori, în timp ce Jaly și Lopez au avut singurele ocazii pentru botoșăneni în mitanul secund. De remarcat este faptul că la FC Botoșani a debutat în ultimele zece minute și noua achiziție Chapi Romano.  La sfârșitul fiecărei reprize cei doi antrenori au convenit ca toți jucătorii să execute lovituri de la 11 metri. La acest meci a asistat și principalul finanțator al echipei, Valeriu Iftime, acesta fiind însoțit de asociații de la Elsaco.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








































ULTIMA ORA