În perioada 25 iulie – 31 august a.c., poliţiştii botoşăneni au desfăşurat activităţi suplimentare, pentru prevenirea faptelor antisociale, siguranța și fluența traficului rutier şi pentru menţinerea ordinii şi siguranței publice. Activităţile au făcut parte din acţiunea BLOCADA, desfăşurată la nivel naţional, din dispoziţia şefului Poliţiei Române.
În întregul judeţ, în perioada menţionată, s-au desfăşurat 170 de acţiuni preventiv-reactive, în care au fost angrenaţi, în medie, săptămânal, peste 260 de poliţişti din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, poliţie transporturi, acţiuni speciale, precum şi arme, explozivi şi substanţe periculoase, din cadrul I.P.J. Botoșani.
Acţiunile au avut un caracter suplimentar faţă de activităţile şi dispozitivele curente.
Poliţiştii au constatat 269 de infracţiuni, dintre care 62 în flagrant delict.
88 de fapte sunt de natură judiciară, 49 reprezintă încălcări ale regimului rutier, iar alte 132 de fapte sunt de alt gen.
De asemenea, au fost constatate 3.269 fapte contravenţionale, pentru care sancţiunile aplicate au însumat peste 654.500 lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 137.962 lei.
Pentru încălcarea normelor privind ordinea şi liniştea publică, au fost aplicate 341 de sancţiuni, în timp ce, pentru încălcări ale Legii nr.12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva actelor ilicite de comerţ, au fost aplicate 349 de sancţiuni.
Cele mai multe fapte de natură contravenţională constatate sunt prevăzute de OUG nr.195/2002 privind regimul circulaţiei pe drumurile publice, respectiv 2.437 de sancţiuni.
Totodată, poliţiştii rutieri au reţinut 95 permise de conducere, pentru abateri privind consumul de alcool la volan sau depăşirea regimului legal de viteză.
De asemenea, în perioada 25 iulie – 31 august a.c., poliţiştii au depistat 3 persoane urmărite în temeiul legii.