-1.6 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Amenzi de 43.000 lei în urma unor acțiuni organizate în municipiul Dorohoi și orașul Flămânzi

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Dorohoi, în colaborare cu poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii încălcării normelor generale de comerţ, a faptelor care afectează ordinea şi siguranţa publică, viaţa şi integritatea persoanei, prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului şi a încălcării normelor la regimul rutier.

Cu ocazia activităţilor desfăşurate au fost legitimate 287 de persoane şi controlate 100 de autoturisme şi 16 unităţi economice. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 45 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora depăşind suma de 31.000 de lei.

O acțiune similară a fost organizată și de poliţiştii din cadrul Formaţiunii Rutiere a Poliţiei oraşului Flămânzi. Cu oacazia activităţilor desfăşurate au fost controlate 73 de autovehicule şi legitimate  85 de persoane. În urma neregullilor constatate au fost aplicate 36 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 12.000 de lei.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA