11.7 C
Botoșani
marți, 30 aprilie 2024

Amendament depus de președintele PNL, Florin Cîțu, împotriva firmelor rusești

Președintele Senatului Florin Cîțu a anunțat, miercuri, că a depus mai multe amendamente la ordonanța 25/2021 care au ca scop interzicerea participării firmelor rusești la procedurile de achiziții publice din România.

„Am spus că trebuie să ne asigurăm că sancţiunile aplicate Rusiei de Uniunea Europeană vor fi implementate şi în România. Am depus astăzi amendamente la OUG 25/2021, pentru ca firmele ruseşti să nu mai poată participa la achiziţiile publice din România”, a anunțat Florin Cîțu.

Amendamentele au fost depus la ordonanța 25/2021 privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul achiziţiilor publice și stipulează că ţări terţe care nu intră sub incidenţa pct. (iii), dar care sunt semnatare ale altor acorduri internaţionale prin care Uniunea Europeană este obligată să acorde accesul liber la piaţa în domeniul achiziţiilor publice și cărora nu le-au fost aplicate sancțiuni din partea Uniunii Europene.

Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.25/2021 privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul achiziţiilor publice se află în dezbaterea Camerei Deputaților care este și forul decizional în acest caz.

Președintele Senatului a anunțat încă de săptămâna trecută că se impun sancțiuni mai dure împotriva Federației Ruse și a cerut ca România să oprească schimburile comerciale cu Rusia.

Sursa: HotNews

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.











































ULTIMA ORA