0 C
Botoșani
luni, 25 noiembrie 2024

A murit Leluț Vasilescu, unul dintre fondatorii trupei Compact

Leluț Vasilescu, bateristul trupei Compact și membru fondator al acesteia, a murit. Anunțul a fost făcut de Dorin Nicolae Lojigan, primarul orașului Câmpia Turzii, pe Facebook.

”Am aflat cu profundă tristețe despre trecerea la cele veșnice a unui om extraordinar și un muzician desăvârșit, prietenul meu, Leluț Vasilescu.

Membru fondator al trupei Compact, Leluț Vasilescu a avut o carieră de succes și o viață frumoasă de familie. În urma lui, rămân frumoasele melodii pe care generații întregi le-au fredonat și de care ne vom bucura, cu nostalgie, în continuare!

Cetățean de onoare al Municipiului Câmpia Turzii, Leluț Vasilescu a promovat, cu drag și mândrie, orașul în care s-a născut, iar pentru el, Câmpia Turzii era, mereu, locul unde revenea cu drag de fiecare dată.

În acest moment trist, pentru familia Vasilescu și pentru toți fanii muzicii rock din România, transmit un mesaj de condoleanțe tuturor celor care l-au apreciat pe bateristul trupei Compact, Leluț „Megastarul” Vasilescu!

Dumnezeu să-l odihnească întru Slava Sa!”, a transmit primarul orașului Câmpia Turzii pe o rețea socială.

Sursa: ANTENA3

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA