Anul 2020 aduce noi modificări în Codul Rutier. Cele mai importante prevăd noi reguli pentru cei care vor să obțină permisul de conducere și obligativitatea ca persoanele în vârstă să facă controale medicale mai des.
Începând cu 1 ianuarie 2020 Noul Cod Rutier mai prevede și numeroase modificari și pentru utilizatorii telefonului mobil la volan, aceasta fiind una dintre cauzele care duce la producerea accidentelor rutiere, aceștia vor primi sancțiuni mult mai mari, iar cei care sunt prinși că vorbesc la telefon în timp ce ce conduc, riscă să rămană fară permisul de conducere, pe o perioadă de 30 zile.
Autoritățile au în vedere și monitorizarea video a probei practice pentu obținerea permisului auto, pentru a nu mai fi cazuri în care sunt favorizate unele persoane. Și vitezomanii vor avea de suferit după ce se va aplica noul Cod Rutier, deoarece acesta are în vedere interzicerea dispozitivelor de detectare a aparatelor radar și prevede majorarea in funcție de cuantumul vitezei, a duratei de suspendare a permisului de conducere dar și a cuantumului amenzii.
Actul normativ ce vizează modificarea ligislației rutiere, Legea 130/2019, stabilește că reducerea perioadei de suspendare a permisului de conducere se poate solicita în mai multe cazuri, asta însemnănd că, mai mulți șoferi, vor putea beneficia de perioade mai scurte de suspendare a dreptului de a conduce o mașină.
Citeștemai mult pe RTV.NET