Premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk a declarat miercuri că Kievul este la curent cu planuri ale Rusiei de a opri livrările de gaze naturale către Europa în această iarnă.
„Situaţia în sectorul energetic ucrainean este dificilă. Iar noi cunoaştem planurile Rusiei de a bloca livrările de gaz chiar şi către ţări din Uniunea Europeană în această iarnă”, a afirmat el cu ocazia unei reuniuni guvernamentale. Anul trecut, jumătate dintre exporturile de gaze naturale ruseşti către UE au tranzitat Ucraina.
Acelaşi Iaţeniuk avertiza vineri că pe Ucraina o aşteaptă o „iarnă lungă şi rece”, afirmând că ţara mai are nevoie de încă 5 miliarde de metri cubi de gaz rusesc şi ar putea fi nevoită chiar să importe cărbune din cauza impactului conflictului asupra regiunilor sale industriale estice.
Citeste mai mult pe RTV.NET