2.7 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Consiliul Județean nu are rezolvare pentru drumul Flămânzi – Prăjeni – Iași. Rămâne în continuare în stare jalnică

Consiliul Județean Iași a modernizat de mai mulți ani drumul 282B Iași – Șipote – Plugari – până la limita cu județul Botoșani. Se circulă în condiții decente până la intrarea în județul Botoșani. Cum intri pe teritoriul județului Botoșani, ai impresia că tocmai ai intrat pe un drum sătesc, plin de gropi și cu zone în care asfaltul lipsește.




Cei care conduc Consiliul Județean Botoșani ne oferă explicații în locul soluțiilor și dau vina pe predecesorii lor.

„Avem un termen și sper să fie ultimul termen în instanță cu Bitunova. Sper ca în sfârșit să finalizăm litigiul existent. În momentul în care stingem litigiul, acolo se vor putea derula investiții. În prezent, vom face reparații de plombare, cum am făcut și până acum. Ținând cont de soluția aplicată de colegii din trecut pe acest tronson de drum, ori plombăm pe care o pun, plomba rămâne și se rupe în continuare. Avem o problemă foarte mare. Am investit în doi ani de zile sume importante pentru întreținerea acestui drum. Atâta timp cât justiția nu ne-a acordat șansa de a face o expertiză pentru a clarifica situația, altă soluții nu avem. Pe Dumeni – Cordăreni este aceeași situație. Tot Bitunova a executat, tot în acea perioadă, cu reciclarea care a fost, nu intrăm în detalii”, ne explică Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani.

În momentul de față, cei care conduc Consiliul Județean Botoșani nu au nicio soluție iar șoferii care vor face greșeala să circule pe drumul Flămânzi – Prăjeni – limita cu județul Iași își vor distruge mașinile. Dacă vreo câteva sute de șoferi care au circulat pe acest drum ar da în judecată Consiliul Județean și ar cere daune pentru defecțiunile apărute la mașini, probabil s-ar găși și soluții.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA