Miercuri 14.02.2018, începând cu ora 12.00, la Hotel Rapsodia va avea loc prima întâlnire din acest an a Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani cu reprezentanții mediului de afaceri din Botoșani. Cu această ocazie se va discuta și despre constituirea unui Consiliu Economic Consultativ.
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani își propune să inventarieze problemele cu care se confruntă firmele botoșănene și să identifice soluții pentru rezolvarea acestora. În acest scop va avea loc o întâlnire cu reprezentații companiilor din județ miercuri, 14.02.2018, la Hotel Rapsodia.
Cu această ocazie se va discuta și despre constituirea unui Consiliu Economic Consultativ la nivelul județului, entitate care va susține interesele companiilor botoșănene și va aduce la cunoștința factorilor de decizie de la nivelul județului problemele cu care se confruntă mediul de afaceri local. De asemenea, Consiliul va pune în legătură directă firmele și autoritățile locale, în cadrul unor evenimente cu tematică specifică.
Biroul de presă al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani