Olimpiu Moruţan a marcat al doilea său gol în Liga I iar oficialii botoşăneni se gândesc din ce în ce mai serios să nu-l vândă în iarnă. Ei speră ca echipa să prindă play-off-ul, cota lui Olimpiu Moruţan să crească iar la finalul sezonului să fie vândut pe o sumă mult mai mare.
Cornel Şfaiţer, preşedintele de onoare al clubului FC Botoşani, consideră că Olimpiu Moruţan va pleca la o echipă dintr-un campionat important al Europei.
“Eu am spus o sumă. Apoi, Moruţan a crescut de la meci la meci şi sunt sigură că va creşte în continuare. Avem două jocuri câştigate prin golurile lui Olimpiu. Au fost două goluri valoroase cu Viitorul şi Voluntari. Sunt sigur că preţul lui va creşte. Noi dorim să-l avem până la finalul campionatului. Dacă va avea în continuare evoluţii bune, va fi foarte greu să-l păstrăm şi din vară. Sunt sigur că va fi un preţ de nerefuzat. Îl cunosc foarte bine, este un băiat echilibrat. La momentul acesta, e greu să rămână în ţară. Niciun club nu ne-ar satisface pretenţiile financiare. La Steaua este concurenţă foarte mare la jucătorii sub 21 de ani. Îi trebuie evoluţii bune şi să se mai maturizeze un pic. Îl consider un diamant pentru noi şi de aia nu am vrut să ne dispersăm de el la prima ofertă. Vedem parametrii fizici, cât aleargă şi evoluţiile lui bune”, a spus Cornel Şfaiţer.
Tânărul jucător botoşănean nu va avea vacanţă în aceste zile. El a fost convocat la naţionala U19 care va participa la un turneu în Grecia.
“De la meci la meci adaugă ceva. Confirmă ceea ce cu toţii am remarcat, har, talent, dorinţă, seriozitate. E un jucător cu un echilibru mental foarte bun. E într-o creştere şi mă bucur pentru ceea ce realizează. Are şansa unui grup foarte bun care îl ajută foarte mult. Moruţan nu va avea vacanţă. Este convocat la lotul naţional, la U19, care va participa la turneul de calificare pentru turneul de elită. Are trei meciuri în Grecia”, a afirmat Costel Enache, antrenorul principal al FC Botoşani.