Ieri, în jurul orei 04.30, poliţiştii au oprit în trafic, un autoturism înmatriculat în Bulgaria, condus pe relaţia Darabani – Lișmănița, judeţul Botoşani, de un tânăr de 26 ani, din oraşul Darabani, judeţul Botoşani.
Efectuând controlul autoturismului, poliţiştii au identificat în portbagajul acestuia compartimente special amenajate, în care se afla cantitatea de 1.398 pachete țigarete, de provenienţă străină, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente justificative.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor ce trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.
Faţă de tânărul depistat la volanul autoturismului, poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani.
Întreaga cantitate de ţigarete a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar autoturismul utilizat la transportul acestora a fost indisponibilizat.