5.6 C
Botoșani
miercuri, 27 noiembrie 2024

Ploile compromit culturile grâu, orz şi ovăz

grau remorca

Culturile de grâu, orz şi ovăz sunt în pericol din cauza ploilor abundente din ultima perioadă. Agricultorii susţin că în cazul în care ploile vor continua, producţiile nu vor fi nici pe departe aşa cum erau anunţateîn urmă cu o lună.

În schimb, producţiile de porumb, floarea soarelui şi soia vor fi foarte mari. Vestea mai puţin bună pentru fermieri este că în cazul unor producţii mari, preţul va scădea considerabil. În aceste condiţii, agricultorii nu vor câştiga prea mult indiferent de culturile pe care le au.

„Ploiele  afectează foarte mult fermierii care au culturi de grâu, orz, ovăz. Cei care au reuşit şi au recoltat, s-au salvat. Cei care nu au reuşit, producţia de grâu riscă să se compromită. Se anunţa cel mai bun an agricol dar de fiecare dată am spus că până nu văd produsele în hambar, am reţineri. Vremea este nefavorabilă pentru recoltarea păioaselor dar pentru producţia de porumb, floarea soarelui şi soia, aceste ploi sunt extraordinare. Vom avem producţii extraordinar de mari dar preţul va cădea. Lipsa silozurilor de depozitare nu ne permite să păstrăm producţia şi să negociem preţurile. Prin noua politică agricolă nu se încurajează înfiinţarea de silozuri”, a spus Ionică Nechifor, directorul Staţiunii de Cercetare Popăuţi.

Specialiştii din agricultură consideră că ar trebui o politică mult mai coerentă astfel încât să câştige mai mult cei care muncesc şi nu samsarii.

„Avem nevoie să facem o procesare a producţie. Această discuţie am avut-o şi cu reprezentanţii Ministerului Agriculturii. Calitatea superioară a producţiei să plece spre export, la un preţ extraordinar de bun iar calitatea inferioară să fie introdusă în zootehnia românească. Deocamdată gândirea s-a făcut la un nivel macro”, a adăugat Ionică Nechifor.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA