0.6 C
Botoșani
miercuri, 27 noiembrie 2024

Omul de afaceri Valeriu Iftime s-a întâlnit cu Francois Hollande: “Preşedintele Franţei mi-a strâns mâna şi m-a felicitat. Am avut cei şapte ani de acasă în business şi în fotbal de la francezi”

valeriu-iftime-francois-hollande

Omul de afaceri botoşănean Valeriu Iftime, preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei Elsaco, a participat ieri la forumul economic franco-român, organizat cu ocazia vizitei preşedintelui francez Francois Hollande la Bucureşti.

După încheierea forumului economic, omul de afaceri botoşănean a participat la recepţia oficială de la Ambasada Franţei unde a avut ocazia să discute Francois Hollande.

“A fost un moment important şi pentru mine ca om, să dau mâna cu unul dintre cei mai importanţi oameni din lumea asta. Am fost invitat la un forum româno-francez, am fost prezent la acel forum, după care am fost invitat la Ambasa Franţei, la un dineu pe care l-a oferit preşedintele în cinstea comunităţii franceze din România. Am asistat mai întâi la două discursuri excepţionale. Preşedintele Franţei mi-a strâns mâna şi m-a felicitat”, a declarat Valeriu Iftime care a adăugat:

“Am plecat de la distribuit contoare şi am ajuns ca împreună cu o echipă franceză să dezvoltăm o aplicaţie pentru detecţia pierderilor de apă. Avem această aplicaţie scrisă de noi, pe baza cerinţelor venite din partea franceză. Este un soft care astăzi se utilizează în toată lumea, în Brazilia, China, Rusia, Turcia şi în foarte multe ţări europene. Noi reprezentăm o firmă medie, la fel şi Itron în Franţa. Ei au peste 1000 de angajaţi, şase fabrici în Franţa. Noi suntem o firmă cu 500 de angajaţi. Este un parteneriat între două firme medii. În plus, am mai adus încă patru firme franceze în business-ul nostru, pe partea de echipamente de apă şi gestiune a apei şi căldurii. În fiecare an am avut o creştere a cifrei de afaceri şi o relaţie foarte bună cu partea franceză. Eu am avut cei şapte ani de acasă în business şi în fotbal de la francezi. Am învăţat enorm de la ei. De un an de zile am semnat un protocol de colaborare cu Degremont, una din cele mai mari fime franceze, pentru a vinde şi a implementa soluţii de tratare a apei în România. Eu sunt antreprenorul iar ei vin pe partea de inginerie şi soluţii”.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA