Emoţii mari pentru elevii care au susţinut anul acesta examenul de bacalaureat. Marţi s-a făcut repartizarea computerizată în invatamantul liceal de stat. .În perioada 21-29 iulie, părinţii şi elevii pot depune dosarele de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi.
În perioada 8-12 iulie absolvenţii clasei a VIII-a şi părinţii acestora au completat opţiunile în fişele de înscriere. Repartizarea se face ordonând candidații în județul respectiv descrescător, după medii, încercându-se plasarea fiecărui candidat, începând de la cel cu media cea mai mare până la cel cu media cea mai mică, la una din opțiunile exprimate.
Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a publicat, pe http://admitere.edu.ro, rezultatele primei etape a repartizării computerizate în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor de clasa a VIII-a. Astfel, dintre cei 119.578 de elevi care au completat fişe de înscriere, au fost repartizaţi 118.661 (99,2%) de elevi, conform uneia dintre opţiunile exprimate. Dintre aceştia, 70.692 (51,48%) de elevi au ales filiera teoretică, iar 47.969 de elevi au optat pentru filiera tehnologică. Numărul total de opţiuni selectate de către candidaţi a fost de 1.792.870, ceea ce conduce la o medie de 15 opţiuni/elev.
971 de elevi nu au putut fi repartizaţi, deoarece nu au completat suficiente opţiuni care să le permită încadrarea într-o unitate de învăţământ liceal. Aceştia vor intra în a doua etapă a repartizării, programată în data de 28 iulie.
Primele 10 licee la nivel naţional, în funcţie de cele mai mari medii de admitere, sunt următoarele:
- Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti: 9,56 – ultima medie de admitere, 10 – prima medie de admitere
- Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Bucureşti: 9,56 – ultima medie de admitere, 10 – prima medie de admitere
- Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti: 9,54 – ultima medie de admitere, 10 – prima medie de admitere
- Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Bucureşti: 9,49 – ultima medie de admitere, 10 – prima medie de admitere
- Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanţa: 9,47 – ultima medie de admitere, 10 – prima medie de admitere
- Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” din Bucureşti: 9,42 – ultima medie de admitere, 9,96 – prima medie de admitere
- Liceul Teoretic „Ovidius” din Constanţa: 9,32 – ultima medie de admitere, 9,99 – prima medie de admitere
- Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Timişoara: 9,31 – ultima medie de admitere, 9,98 – prima medie de admitere
- Colegiul Naţional din Iaşi: 9,27 – ultima medie de admitere, 10 – prima medie de admitere
- Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova: 9,19 – ultima medie de admitere, 10 – prima medie de admitere
În etapele premergătoare repartizării computerizate, au fost admişi în învăţământul liceal de stat, conform reglementărilor în vigoare, 17.699 de elevi în învăţământul profesional, 11.923 de elevi la specializări vocaţionale (dintre care 479 de elevi în învăţământul militar), 1.571 de elevi pe locurile speciale rezervate candidaţilor romi şi 660 de elevi în învăţământul special.
Citeste mai mult pe RTV.NET