Profesorii îşi vor suplimenta salariul de bază cu mai multe sporuri şi indemnizaţii, precum o indemnizaţie pentru învăţământul special de 15%, o gradaţie de merit de 25% şi o indemnizaţie de dirigenţie, învăţători, educatoare, profesori pentru învatamantul primar sau preşcolar de 10%, toate calculate la salariul de baza. Ei vor încasa şi premii în bani, din 2018, releva ultima formă a proiectului privind salarizarea bugetarilor, obţinuţă de Profit.ro.
Concret, proiectul stabilește că, începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice din aceeași instituție publică, autoritate publică, unitate care beneficiază de un salariu de bază/indemnizație de încadrare mai mici decât cele stabilite la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/ indemnizației de încadrare din cadrul instituției, autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Tot începând cu luna august 2016, pentru magistrații care beneficiază de un cuantum al indemnizației de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație și tranșă de vechime în funcție, va fi salarizat la nivelul maxim al cuantumului indemnizației de încadrare din cadrul autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ, nivelul salariului de bază similar în plată sau al salariului de bază maxim se stabilește pe funcțiile didactice, gradele didactice, tranșele de vechime în învățământ și gradațiile corespunzătoare vechimii în muncă, respectiv pe gradul/treapta profesională și gradația corespunzătoare vechimii în muncă pentru personalul didactic auxiliar din instituția respectivă, cu toate elementele care fac parte din salariul de bază, altele decât compensațiile tranzitorii.
La stabilirea salariului de bază/indemnizației de încadrare la nivel maxim din cadrul instituției, autorității publice respective nu se ia în calcul suma compensatorie aferentă titlului științific de doctor inclusă în acesta.
Citeste mai mult pe RTV.NET