PROGNOZA METEO. Vremea va fi în general instabilă în cea mai mare parte a ţării, iar valorile termice se vor situa în general în jurul mediilor multianuale.
LUNI. Vremea se va menţine caldă, călduroasă după-amiaza, îndeosebi în regiunile sudice, însă gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, dar mai ales după-amiaza şi noaptea, înnorările vor fi temporar accentuate şi vor cădea averse, însoţite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, în vestul, centrul şi sud-vestul ţării, precum şi în zonele montane şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului. Ploile vor avea şi caracter torenţial şi izolat se va semnala grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 32 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa între 11 și 19 grade.
MARTI. Deşi valorile termice vor marca o scădere uşoară, vremea va fi în continuare caldă în cea mai mare parte a ţării. În regiunile nordice, centrale şi estice, instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări temporar accentuate şi pe arii relativ extinse averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat se vor cumula cantități de apă însemnate şi se va semnala grindină. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 și 30 de grade, iar cele minime între 9 și 19 grade.
MIERCURI. Valorile termice se vor menţine uşor mai ridicate decât în mod normal la început de iunie. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate şi local averse însoţite de descărcări electrice, după-amiaza şi seara, îndeosebi în regiunile nordice, nord-estice şi în zonele de deal şi de munte, iar noaptea, probabilitatea pentru astfel de fenomene va fi mai ridicată în sud-vestul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 şi 30 de grade, iar cele minime, în general între 9 şi 17 grade.
Citeste mai mult pe RTV.NET