0.6 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Candidat la Primăria Dorohoi: “Investitorii nu vin ci se aduc. Nu este suficient să facem zilele oraşului”

primaria dorohoi foto realitatea dorohoiana

Un primar în funcţie, un fost primar, un fost şi un actual viceprimar, au intrat în bătălia pentru fotoliul de edil al municipiului Dorohoi. Practic, viitorul primar al Dorohoiului nu va fi străin de administraţie şi teoretic al doilea municipiu din judeţul Botoşani ar trebui să se dezvolte în următorii patru ani.

La prima vedere, bătălia se va da între actualul primar Dorin Alexandrescu (PSD) şi fostul viceprimar Constantin Bursuc (PNL).

“Mă bucur că sunt mai mulţi pretendenţi la funcţia de primar. Unii au avut timp să demonstreze. Doi dintre ei au fost primari. De asemenea, şi viceprimarii au avut timp să demonstreze. Toţi am trecut prin funcţiile caudine ale administraţiei. În funcţie de ceea ce s-a întâmplat sau de ceea ce trebuia să se întâmple, lumea o să aleagă”, a declarat Constantin Bursuc.

Candidatul PNL la Primăria Dorohoi deja şi-a stabilit un proiect care va conţine zece puncte şi cu care va veni în faţa locuitorilor. El susţine că proiectul cuprinde zece obiective de interes pentru dorohoieni precum şi modalităţile de realizare, costurile necesare, sursele de finanţare şi termenele de realizare.

“Noi dezvoltăm serviciile la nesfârşit dar fără industrie şi fără producţie, nimic nu este sustenabil. Investitorii nu vin ci se aduc. Trebuie să te mişti în altă lume ca să poţi face faţă în zilele actuale. Trebuie să cunoşti, să promovezi. Nu este suficient să facem zilele oraşului, zilele copilului. Principalul obiectiv trebuie să fie altul. În momentul în care toată lumea are un serviciu cât de cât decent, gândeşte altfel, este liberă. Când ştii că depinzi de semnătura domnului primar, deja vorbim de un electorat captiv. Mulţi spun că bugetul este mic. Eu spun că nu este chibzuit bine”, a adăugat Constantin Bursuc.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA