Cooperativa Socială “DYNAMIC” Societate Cooperativă, înființată ca structură de economie socială în cadrul proiectului “ECONOMIA SOCIALĂ–UN PAS SPRE UN VIITOR MAI BUN” – Proiect POSDRU /173/6.1/S/148194 – proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 INVESTEŞTE ÎN OAMENI!, axa prioritara 6. “Promovarea incluziuniisociale”, Domeniul major de interventie 6.1. “Dezvoltarea economiei sociale”, organizează Evenimentul de promovare a structurii de economie socială SES4 – SĂPĂTURI ȘI LUCRĂRI DE PREGĂTIRE A TERENULUI, SUBTRAVERSĂRI ȘI SERVICII CONEXE PENTRU DIVERSE UTILITĂȚI.
Evenimentul va avea loc în Comuna Pomîrla din județul Botoșani în data de 20.11.2015, începând cu ora 11.00 la “Hanul Nicușor”. În cadrul acestui eveniment va fi organizată o masă rotundă cu tema ”Economia socială – soluție pentru dezvoltarea comunităților locale” și o vizită de lucru pe teren unde, Cooperativa Socială „DYNAMIC” va desfășura activități demonstrative cu utilajele achiziționate prin bugetul de investiții.
Cooperativa Socială “DYNAMIC” are ca obiect de activitate execuţia lucrărilor de săpături și de pregătire a terenurilor, subtraversări și servicii conexe pentru diverse utilități. Necesitatea înființării unei astfel de structuri economice pornește de la premiza unei dezvoltării economice sociale și durabile a spaţiului rural, care este indispensabil legată de îmbunătăţirea calităţii vieţii, a creşterii atractivităţii şi interesului pentru zonele rurale.
Pentru lucrările ce urmează a fi efectuate în cadrul acestei structuri s-au achiziționat utilaje și echipamente performante care să asigure utlizarea la maxim de eficienţă a materialelor şi care să confere calitate superioară lucrărilor. Execuția săpăturii de canal pentru utilități constituie un capitol foarte important și generează o cerere foarte mare de servicii ce pot fi executate cu utilajele din dotarea structurii economice sociale înființate. Cererea vine din comuna Pomîrla, din zona limitrofă comunei Pomîrla, din celelalte localități ale județului Botoșani cât și din alte județe învecinate.
În cadrul acestei cooperative au fost înființate 6 locuri de muncă din care 4 angajați fac parte din grupul țintă din categoria persoanelor cu venit minim garantat.
Fondurile alocate pentru această structură de economie socială sunt în valoare de 504.650,00 lei din care 149.300,00 lei reprezintă investiții în utilaje și echipamente.
Cooperativa socială ”DYNAMIC” face parte din cele 6 structuri de economie socială înființate în regiunea de Nord – Est a României în cadrul proiectului “ECONOMIA SOCIALĂ – UN PAS SPRE UN VIITOR MAI BUN”, proiect realizat de către 7 parteneri din care Asociația Agricultorilor și Fermierilor în calitate de leader de parteneriat și parteneriiAsociația Biosilva, Asociația Viitor pentru Femei, Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, Asociația Onixalex, Asociația Alternative Sociale Milenium și Social Firms Europe CEFEC.
Proiectul face parte din Axa prioritară 6. “Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenție 6.1. “Dezvoltarea economiei sociale”, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 și are ca scop înființarea a 14 întreprinderi sociale în regiunile N-E, S-E, S-M, V, BU-IF ce asigură oportunități de integrare și reintegrare în piața muncii în structurile de economie socială pentru 93 de persoane din care 66 aparținând grupurilor vulnerabile.
În cadrul regiunii de Nord – Est au fost înființate următoarele structuri de economie socială:
- SES 1 – Depozit de prelucrare lemn de foc – COOPERATIVA SOCIALĂ „STEJARUL” SOCIETATE COOPERATIVĂ, cu sediul în Județul Botoșani, Comuna Pomîrla;
- SES 2 -Atelier meșteșugăresc de producere a mobilei din lemn masiv – ASOCIAȚIA BIOSILVA, Punct de lucru Suceava, cu sediul în Județul Suceava, Municipiul Suceava;
- SES 3- Atelier meșteșugăresc țesătorie, croitorie, broderie, COOPERATIVA SOCIALÂ ELCOR SOCIETATE COOPERATIVĂ, cu sediul în Județul Botoșani, Comuna Pomîrla;
- SES 4 – Săpături și lucrări de pregătire a terenului, subtraversari și servicii conexe pentru diverse utilități, COOPERATIVA SOCIALĂ „DYNAMIC” SOCIETATE COOPERATIVĂ , cu sediul în Județul Botoșani, Comuna Pomîrla;
- SES 7 – Amenajare spații verzi și lucrări de peisagistică, COOPERATIVA SOCIALĂ “VERDE PENTRU VOI” SOCIETATE COOPERATIVĂ, cu sediul în Județul Iași, Municipiul Iași;
- SES 14 – Salon de înfrumusețare, COOPERATIVA SOCIALĂ „ALYXOR BEAUTY” SOCIETATE COOPERATIVĂ, cu sediul în Județul Botoșani, Municipiul Dorohoi.
Informații și detalii suplimentare despre proiect și despre Cooperativa Socială “DYNAMIC” pot fi obținute de la domnul Iulian Radu Darie, manager Cooperativa Socială „DYNAMIC” Societate Cooperativă.
Tel. 0745.350.815, email: cooperativa.dynamic@gmail.com, web: cooperativadynamic.ro