Prefectul Costică Macaleţi s-a declarat mulţumit de stadiul lucrărilor de modernizare a drumului naţional Manoleasa – Rădăuţi Prut, în urma vizitei la faţa locului de la sfârşitul săptămânii trecute. Firma constructoare din Satu Mare are şi în prezent patru buldoexcavatoare ce realizează lucrări de pregătire şi conservare a drumului pentru perioada de iarnă.
Emanuel Goga, reprezentantul constructorului a aproximat că, până la această dată, s-au executat 75% din totalul lucrărilor presupuse de proiect, trecându-se, astfel, artera din N-E judeţului din categoria drumurilor de pământ în cea a drumurilor pietruite. Utilajele au realizat integral platforma căii de acces, au turnat cele două straturi de balast aproape în totalitate, iar acum se lucrează la betonarea şanţurilor şi rigolelor.
„Practic ce se face acum este să se asigure scurgerea apelor, astfel încât peste iarnă să se poată conserva stadiul lucrărilor. Sunt mulţumit că platforma s-a făcut profesionist şi că astfel se poate circula în siguranţă pe acel drum. Lucrările se vor relua în forţă, sperăm, în primăvară, astfel încât în 2016 singurul drum naţional de pământ să devină unul asfaltat.”, a declarat prefectul Costică Macaleţi.
Reluarea lucrărilor de amploare la modernizarea dintre Manoleasa şi Rădăuţi Prut a fost confirmată şi de Ovidiu Laicu, directorul Secţiei de Drumuri Naţionale. Prezent sâmbătă dimineaţă la Salcea, la întâlnirea cu ministrul transporturilor, acesta a dat asigurări că, până la începerea unui nou sezon de muncă în construcţii, administratorul DN 24C va fi pus la punct şi cu documentaţia necesară pentru diferenţa de lucrări rămasă de executat.
Sursa: Comunicat de presă