Teatrul Mihai Eminescu a programat pentru astăzi, de la ora 19.00, la Casa Tineretului Botoşani, spectacolul „Conu’ Leonida faţă cu reacțiunea”, de I. L. Caragiale. Regia artistică şi coloană sonoră: Mihai Donţu, scenografia: Mihai Pastramagiu. Distribuția: Efimiţa – Narciza Vornicu, Safta – Petruţ Butuman, Leonida – Mihail Donţu, Fantoma lui Garibaldi – Constantin Adam.
Scrisă în 1880, „Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea” este o capodoperă, o farsă într-un act, în care pensionarul Leonida – Mihail Donţu – şi cea de-a doua soţie a lui, Efimiţa – Narciza Vornicu – speriaţi de focurile de pistol, de hărmălaia produsă de vocile amestecate, de strigătele şi chiotele auzite din stradă, creează prin dialogul lor un univers întreg al mic-burghezului mărginit şi fricos, ahtiat după căpătuială. Omul, de un comic irezistibil, e un atotştiutor grav şi important în faţa nevestei, care îl ascultă uimită, dar şi cu umor, având despre toţi şi toate câte o stupefiantă teorie. Îm mintea inocentă a acestui personaj care se ţine cu sfinţenie de „ceea ce scrie la gazetă”, ideile de libertate, revoluţie şi progres se învălmăşesc într-un haos ameţitor. Idealul său de republică este, astfel, cât se poate de domestic şi profitabil: „leafă bună”, „nu se mai plăteşte bir” etc. Dar, dacă aşteaptă de la „revuluţie” un „ce profit”, Conu’ Leonida e, în acelaşi timp, un mare sperios, temându-se şi tremurând de „furia poporului”. În fond, e un învechit, oricât ar vântura el tot felul de idei democratice aproape de nerecunoscut în forma lor schimonosită şi incoerentă, semn de confuzie mentală absolută. Leonida este un imbecil benign, perorând cu inimitabilă candoare cu un aer foarte savant, despre lucruri din care se vede bine că nu pricepe o iotă: definiţia republicii, sursele ipohondriei, legea pensiilor, „lege de murături”, papa şi revoluţia etc. În cugetul său tulbure se răsfrâng astfel, amestecat şi sucit, realităţi şi noţiuni care îi depăşesc puterea de înţelegere. Abia spre dimineaţă, când „Feciorul” – Petruţ Butuman – vine să aprindă focul, se lămuresc lucrurile: „toată noaptea a fost masă mare la băcanul din colţ”, „a făcut oamenii chef, c-aseară a fost lăsata secului…”
În repertoriul Teatrului „Mihai Eminescu”, această viziune regizorală este cea de-a patra. Prima a fost într-un spectacol cupe cu „Un pedagog de şcoală nouă” – 28 februarie 1967, regia Eugen Aron şi Ştefan Moisescu, scenografia – Constantin Molocea şi Hary Popescu-Alexa, bucurându-se de colaborarea excepţională a maestrului Grigore Vasiliu-Birlic. A doua, după aproape 30 de ani, este cea din 16 iunie 1996, regia Florin Zamfirescu, scenografia Viorica Lăzărescu şi Mihai Pastramagiu. Aici Efimiţa a fost interpretată, în travesti, de Jan Apostoliu. A treia montare a fost cea din 17 martie 2002, regizor Ion Sapdaru, scenografia Mihai Pastramagiu. Actuala punere în scenă, regia Mihail Donţu şi scenografia Mihai Pastramagiu, are ca noutate faptul că apare şi „personajul din vis – Garibaldi”, un personaj straniu şi misterios, care poate fi „Moartea” sau obsesiile „republicane” ale lui Leonida.
Constantin Adam
