1.7 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Două incendii în aceeaşi comună, izbucnite în mai puţin de cinci ore

incendiu atelier hudum5

Două gospodării din comuna botoşăneană Hăneşti au fost afectate de incendii,  izbucnite în mai puţin de cinci ore. S-a întâmplat în noaptea de vineri spre sâmbătă. Prin intervenţia promptă a pompierilor de la Garda de Intervenţie Săveni au fost protejate de foc bunuri materiale în valoare de cca. 70.000 de lei.

Dacă primul eveniment a fost generat, cel mai probabil,  de folosirea intenţionată a sursei de aprindere, cel de-al doilea s-a produs ca urmare a neglijenţei proprietarei care a lăsat aragazul în funcţiune, fără să-l supravegheze.

Primul incendiu s-a produs la depozitul de furaje al unui bărbat, fiind observat puţin după ora 1.00. Flăcările s-au extins şi la un adăpost de animale din apropiere.

Solicitaţi să intervină, pompierii s-au deplasat la faţa locului cu două autospeciale cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau furajele şi adăpostul de animale, existând pericolul ca flăcările să se extindă şi la alte construcţii din gospodărie. Pentru stingerea incendiului, îndepărtarea oricăror riscuri de reaprindere şi înlăturarea efectelor s-a intervenit mai bine de trei ore. Au ars cca. 12 tone de furaje şi adăpostul de animale.

Nici bine nu au ajuns în subunitate că, o altă localnică din comuna Hăneşti a cerut  ajutorul pompierilor din Săveni întrucât bunurile din bucătăria de vară au luat foc de la un aragaz lăsat nesupravegheat pe timpul funcţionării. Incendiul a fost stins înainte de a produce pagube materiale însemnate.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA