Mare eveniment, astăzi dimineaţă, în municipiul Botoşani. În jurul orei 10.00, în parcarea din faţa primăriei municipiului Botoşani şi-a făcut apariţia un autobuz electric. Primarul, angajaţii primăriei, şefi de instituţii şi consilieri locali au dat năvală să vadă minunea.
Ca să fie mai convingător, reprezentantul firmei care a adus autobuzul la Botoşani i-a invitat pe toţi la o plimbare. A mers pe Calea Naţională, pe Pacea, pe Sucevei şi a ocolit strada Primăverii. Pe bună dreptate, pentru că astfel de autobuze sunt pentru oraşe şi nu pentru offroad.
Cât mai dornic de a impresiona şi de a arăta că autobuzul lui este cel mai bun, „ghidul” i-a explicat edilului ce mare afacere ar face Botoşaniul dacă ar cumpăra vreo câteva autobuze electrice. Un astfel de autobuz costă doar vreo 400.000 de euro, dar omul ne asigură că merită. Dacă ne gândim că primarul vrea 24 de astfel de autobuze, costurile ar fi de aproape zece milioane de euro. Patronul firmei de maxi-taxi şi directorul adjunct al Eltrans l-au deranjat cu câteva întrebări pe „ghidul din autobuz” şi astfel am aflat că este electric dar nu sută la sută şi că încălzirea se face pe motorină şi că mai are şi unele dezavantaje. Dar… concluzia finală, după vreo de 15-20 de minute de plimbare este că merită, plăteşti vreo zece milioane de euro dar ai autobuze electrice.
După ce a coborât din autobuz, edilul Ovidiu Portariuc era extrem de încântat şi deja se gândeşte să înlocuiască microbuzele tip maxi-taxi cu autobuze electrice. „Vom depune un proiect pentru modernizarea transportului public local. Pe lângă achiziţia de material rulant pentru transportul cu tramvaie şi anume 24 de tamvaie, sunt prevăzute şi achiziţii de autobuze ecologice. De asemenea, un număr de 24 de autobuze electrice, pentru a completa traseele care nu sunt accesibile transportului cu tramvaiul. Am invitat un producător. Este un autobuz extrem de fiabil, silenţios şi nu poluează. Are un cost foarte scăzut de operare. Costă în jur de 400.000 de euro. Preţurile variază între 300.000 şi 700.000-800.000 de euro. În acest an, Agenţia Fondului de Mediu are în vedere dotarea fiecărui municipiu cu un număr de 40-50 de prize de alimentare electrice. Studiul de mobilitate şi proiectul nostru de transport public vizează tansportul cu tramvaiul şi cu autobuze electrice. Probabil, Eltrans va opera atât cu tramvaiele cât şi cu autobuze”, a spus primarul Ovidiu Portariuc.
Nu la fel de încâtat s-a arătat patronul firmei Microbuzul. Dumitru Balan susţine că atfel de autobuze sunt foarte scumpe şi nu prea s-ar justifica o astfel de investiţie în acest moment în municipiul Botoşani.
„Are 21 de locuri, atât cât are şi un microbuz. Un microbuz costă 70.000 de euro iar ăsta e 400.000 de euro. Am înţeles că ăsta funcţionează vreo cinci ani, cât ţin bateriile. Mie îmi convine să achiziţionez doar nişte bus-uri. În momentul de faţă, avem 70 de microbuze cu o vechime cuprinsă între un an şi opt ani. Sunt interesat să cumpăr dar microbuze electrice şi nu autobuze. Noi trebuie să mergem cu o frecvenţă mai mare şi nu să stăm jumătate de oră ca să încărcăm un autobuz”, a spus Dumitru Balan, admnistratorul societăţii Microbuzul.
Ţinând cont de dorinţa primarului de a înlocui actualele maxi-taxi cu autobuze electrice, este foarte interesant să vedem cum va fi traficul pe bulevardul Mihai Eminescu sau pe strada Petru Rareş când vor circula aceste autobuze.