-1.6 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

FCM Dorohoi şi-a făcut strategia pentru următorul sezon. VEZI ce îşi propune antrenorul Vespazian Colban

vespazian colban1

Conducătorii şi antrenorii echipei FCM Dorohoi deja se gândesc la sezonul următor de Liga a II-a. Ei nu vor să mai repete greşelile din vara anului trecut şi spun că vor fi mult mai atenţi în cea ce priveşte pregătirea şi lotul de jucători astfel încât să nu mai aibă emoţii în ceea ce priveşte retrogradarea.

Antrenorul principal al FCM Dorohoi mizează pe omogenitatea lotului pe care îl are la dispoziţie şi spune că va încerca să facă două-trei transferuri astfel încât să rezolve problemele pe posturile care au fost deficitare.

„Vom încerca să mai completăm lotul. Nu am jucători care să îşi dorească să plece.  Atudorei este singurul la sfârşit de contract dar am avut o discuţie cu el şi mai mult ca sigur o să rămână. Vor mai fi unii care pleacă dar în funcţie de ce aducem. Nu ne mai grăbim să renunţăm la jucători şi apoi să aducem de la Liga a IV-a şi a V-a. Dacă vom pleca cu aceeaşi strategie ca în vara anului trecut, vom păţi la fel. Vrem să plecăm mult mai bine în campionatul viitor. În acest sezon, am făcut doar 11 puncte în tur şi 23 în retur. Este o diferenţă foarte mare, cu doar doi-trei jucători aduşi în iarnă”, a declarat Vespazian Colban care are în plan şi promovarea unor jucători tineri. El se aşteaptă ca în sezonul următor, Amarinei şi Juncanaru să devină jucători de bază în echipă chiar dacă sunt tineri.

„Nu putem aduce jucători foarte scumpi la Dorohoi”

Jucătorii care vor veni în această vară la FCM Dorohoi sunt de la echipe de Liga a II-a şi a III-a, din zona Moldovei. Oficialii clubului recunosc că nu îşi permit să aducă jucători deja consacraţi şi care au pretenţii foarte mari.

„Nu putem aduce jucători foarte scumpi la Dorohoi pentru că nu ne permite bugetul. De la autorităţile locale avem zero lei. În afară de cheltuielile la stadion, nu primim niciun leu. E foarte greu să renunţ la un jucător localnic, căruia nu trebuie să-i dau cazare şi masă. Un jucător din altă parte vrea contract mare. Faţă de alte echipe, noi stăm bine”, a precizat Colban.

Salarii mici, prime mari

FCM Dorohoi va avea aceeaşi politică de salarizare a jucătorilor la fel ca până acum. Nu va oferi contracte ari jucătorilor dar în schimb vor fi prime consistente. Această politică a fost impusă de antrenorul Vespazian Colban care consideră că astfel sunt stimulaţi jucătorii să lupte până în ultima etapă.

„Noi nu plătim salarii mari şi dăm în schimb o primă bună. Asta a fost strategia mea de când am venit aici. Nu am dat niciodată salarii mari. Salariu este ca să-ţi plăteşti abonamentul la telefon. Prima e principalul obiectiv. Dacă nu câştigi meciul, echipa moare şi la revedere. Dacă dai salariul mare, fotbalistul aşteaptă salariul şi nu maii câştigă meciul”, a conchis antrenorul echipei FCM Dorohoi.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA