Cununiile civile ar putea să fie oficiate în Biserică. Mai mulţi parlamentari UDMR vor să permită preoţilor să joace şi rolul ofiţerului de stare civilă, pentru ca tinerii căsătoriţi să făcă economie de bani. Iniţiatorii spun că Biserica Ortodoxă este de acord cu această schimbare. Proiectul de lege se află în dezbatere la comsii, în Senat.
Şase deputaţi şi senatori a iniţiat un proiect legislativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă. În expunerea de motive, se arată că în România „căsătoria religioasă este facultativă, iar, potrivit articolului 48 din Constituţia României, ea poate fi celebrată numai după căsătoria civilă”.
Propunerea legislativă prevede „posibilitatea pentru viitorii soţi de a încheia căsătoria civilă şi religioasă într-un singur loc într-un lăcaş de cult, iar atribuţiile ofiţerului de stare civilă vor fi preluate de către personalul clerical”. În aceste condiţii, tinerii însurăţei nu vor mai fi nevoiţi să treacă pe la Primărie în ziua nunţii.
Conform proiectului, căsătoria civilă se va încheia obligatoriu înainte de celebrarea căsătoriei religioase şi numai într-un lăcaş de cult al unui cult recunoscut de stat.
Citeste mai mult pe RTV.NET