6.6 C
Botoșani
joi, 28 noiembrie 2024

Producătorii locali de legume şi fructe îşi vor putea comercializa marfa în hipermarketurile Carrefour

carrefour produse (3)

Parte a axei strategice de dezvoltare a economiei locale, Carrefour România continuă programul de parteneriate cu producătorii români de legume şi fructe. În perioada 19-25 martie, în intervalul 8:00-22:00, producătorii locali sunt așteptați la standurile speciale amplasate la intrarea hipermarketurilor Carrefour din toată ţara pentru a afla direct de la specialiștii Carrefour cum pot deveni furnizori ai lanțului de magazine.

„Prin această campanie, aflată deja la a doua ediție, ne dorim să fim aproape de producătorii locali pentru a pune bazele cât mai multor colaborări. Continuăm să acoperim un procent cât mai mare din necesarul de legume și fructe prin intermediul producătorilor români, chiar dacă aceștia pot aproviziona fie un singur hipermarket, fie întreaga rețea de magazine” a declarat Teodora Juravle, Manager Comunicare Marketing, Carrefour România.

Producătorii interesați să devină furnizori Carrefour vor fi contactați de către un reprezentant al departamentului de achiziții în maxim 30 de zile de la completarea formularului pe care îl găsesc în hipermarketuri în perioada 19-25 martie, sau permanent pe site-ul www.carrefour.ro.

În acest interval, specialiștii Carrefour vor evalua capacitatea producătorilor de a îndeplini criteriile logistice și de calitate necesare pentru a deveni furnizor al lanțului de magazine.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA