2.7 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

ŞOCANT Copii de 3-4 ani ajung la spital simptomatologie neurologică. Medic botoşănean: „Unul dintre copii mi-a spus că vede un şoarece gigant în faţa ochilor”

spital copiisalon920

Din ce în ce mai mulţi copii in municipiul şi judeţul Botoşani ajung la spital cu grave tulburări de comportament. Medicii pediatri spun că aceste tulburări de comportament, dureri de cap şi alte simptome similare unor afecţiuni neurologice, se datorează în primul rând faptului că aceşti copii îşi petrec prea multe ore în faţa calculatorului, tabletei sau televizorului.

Medicul Tamara Ciofu spune că începând din luna decembrie a crescut semnificativ numărul copiilor care au ajuns la spital cu astfel de probleme. În multe dintre cazuri, părinţii au fost cei care le-au cauzat aceste probleme copiilor. Le-au făcut cadou un laptop, calculator, tabletă sau telefon iar ulterior nu le-a mai impus un program. Copiii au petrecut ore bune jucând diverse jocuri iar ulterior au apărut problemele medicale şi au ajuns la spital.

„În ultimele săptămâni ale anului trecut, în gărzi, am întâlnit copii cu simptomatologie neurologică cvasi-similară cu epilepsia. Am discutat cu familiile copiilor pentru a vedea de unde sunt aceste semne şi ce a determinat acest lucru. De asemenea, i-am întrebat ce cadouri au primit copiii de Moş Crăciun şi ce au făcut în zilele de vacanţă. Aşa am aflat că majoritatea au primit tablete, calculatoare, telefoane. Ulterior, mulţi dintre copii aproape că refuzau să mai meargă la masă doar ca să stea şi să se joace pe calculator. Vreau să atrag atenţia că statul pe calculator poate duce la epuizarea organismului şi pot apărea semne neurologice care trebuie să îngrijoreze părinţii. Privitul pe un ecran foarte intens luminat şi imaginea în mişcare poate să declanşeze crize. Am avut copii cu vârsta începând de la trei ani. Unul dintre copii mi-a spus că vede un şoarece gigant în faţa ochilor. Am aflat că acel copil se uită toată ziua la Tom şi Jerry”, ne-a spus medicul Tamara Ciofu.

Medicii botoşăneni recomandă ca în cazul copiilor sub şapte ani, programul de stat în faţa calculatorului sau a tabletei să nu fie mai mare de o oră pe zi. De asemenea, ei spun că părinţii ar trebui să fie mult mai atenţi la jocurile pe care le joacă aceşti copii doarece îi solicită foarte mult.

„Din punctul meu de vedere, copiii trebuie să fie extrem de bine supravegheaţi şi instruiţi cu privire la modul de utilizare a calculatorului şi a jocurilor pe calculator. Joacă tot felul de jocuri energice care necesită o atenţie sporită. Le solicită un efort psihic combinat cu cel fizic, cu consum enorm de energie. Copilul poate fi epuizat. Calculatorul poate fi utilizat începând cu vârsta de trei ani dar trebuie cu multă atenţie, trebuie jocuri adaptate vârstei lor. Pentru un copil, eu recomand maxim o oră pe zi de calculator dar şi aceea în fragmente de câte 20 de minute. În cazul copiilor mai mari, care îşi fac temele, programul poate fi mai mare. Recomand părinţilor să-şi supravegheze cu maximă atenţie copiii pentru că nu este o joacă”, a adăugat medicul Tamara Ciofu.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA