Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că marţi au intrat în România, prin punctele de frontieră din toată ţara, peste 60.500 de persoane, dintre care 7.254 de cetăţeni ucraineni, în creştere cu 1,14% faţă de ziua precedentă.
Potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES, prin punctele de frontieră din întreaga ţară au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 152.600 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 47.600 de mijloace de transport.
„Pe sensul de intrare în România, au fost 60.557 de persoane, dintre care 7.254 de cetăţeni ucraineni (în creştere cu 1,14% faţă de ziua precedentă). Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 29.11.2022, ora 24,00, la nivel naţional, au intrat în România 2.945.803 cetăţeni ucraineni”, precizează Poliţia de Frontieră.
În punctele de trecere şi „frontiera verde”, poliţiştii de frontieră au constatat 40 de fapte ilegale (24 de infracţiuni şi 16 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. Nu s-a permis intrarea în ţară a 12 cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi nu s-a permis ieşirea a 13 cetăţeni români, din diferite motive legale.
Sursa: Agerpres