11.6 C
Botoșani
marți, 4 noiembrie 2025

Zelenski cere ajutorul Papei în medierea conflictului din Ucraina

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, l-a invitat marţi pe papa Francisc să joace rolul de mediator în negocierile dintre Kiev şi Moscova, care la sfârşitul lui februarie a declanşat un război împotriva Ucrainei, transmite AFP.

„Am aprecia rolul de mediator al Sfântului Scaun pentru a pune capăt suferinţei umane în Ucraina”, a scris Volodimir Zelenski pe Twitter după o discuţie telefonică cu Papa, în timp ce Kremlinul apreciase cu puţin înainte că discuţiile în curs cu Kievul nu sunt suficient de „substanţiale”.

Preşedintele ucrainean a mai declarat că l-a informat pe „Sanctitatea Sa despre situaţia umanitară dificilă şi blocarea coridoarelor umanitare de către trupele ruse”, mulţumindu-i totodată pentru „rugăciunile sale pentru Ucraina şi pace”.

Volodimir Zelesnki i-a „cerut (Sfântului Părinte) să vină în ţara noastră în acest moment foarte important”, a adăugat el într-un videoclip difuzat în cursul nopţii de marţi spre miercuri. „Şi cred că putem organiza această vizită importantă care aduce un sprijin semnificativ fiecăruia dintre noi, fiecărui ucrainean”, a mai spus şeful statului.

Sursa: Ziare.com

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.






















ULTIMA ORA