Michael Ngadeu, fundaşul central al FC Botoşani, a ratat meciul cu CSMS Iaşi din cauza legislaţiei româneşti. Fotbalistul camerunez a trebuit să părăsească teritoriul României şi să-şi obţină viza de muncă în ţara noastră.
Conducătorii clubului FC Botoşani spun că este o birocraţie excesivă că trebuie foarte multe documente pentru a putea legitima un jucător care nu provine din Uniunea Europeană.
„Aducerea unui jucător străin şi înregistrarea contractului la Liga Profesionistă de Fotbal este un adevărat coşmar. Michael Ngadeu a ratat meciul de la Iaşi deoarece a trebuit să plece din ţară pentru a-şi obţine viza de muncă în România. Ngadeu a venit în vară în România, am semnat contractul cu el, s-a obţinut permisul de muncă. După ce se obţine acest permis, jucătorul trebuie să părăsească iar ţara şi să depună o altă documentaţie stufoasă pentru obţinerea vizei de muncă în România. După obţinerea vizei de muncă trebuie să vină în România, să se facă un alt contract care să se înregistreze la ITM. În baza acestui nou contract trebuie modificat contractul înregistrat la Liga Profesionistă de Fotbal. Este o întreagă birocraţie”, a spus Alexandru Chirilă, directorul executiv al FC Botoşani.
Michael Ngadeu urmează să revină la pregătire iar tehnicianul Leo Grozavu îl va putea trimite în teren, în partida contra formaţiei Rapid Bucureşti.
„Cu siguranţă va avea drept de joc în meciul cu Rapid. El putea juca şi în meciul cu CSMS Iaşi dar am preferat să meargă şi să-şi rezolve problemele din timp pentru a nu risca. Exista posibilitatea ca Ngadeu să primească interdicţie în România”, a mai spus dircetorul executiv al FC Botoşani.