În acest weekend, în localitatea Maribor din Slovenia s-au desfăşurat în sala “Dvorana Tabor” Campionatele Balcanice de Taekwondo WTF la care a participat şi lotul naţional al României.
Printre cei 50 de reprezentanţi ai Românei la această competiţie de mare anvergură s-au enumerat şi 6 sportivi din cadrul Brilliant Taekwondo Sporting Club şi Real Taekwondo Team, precum şi tehnicienii celor două cluburi, Denis-Paul Matei, respectiv Nicolae Paşniciuc.
Au fost obţinute rezultate remarcabile pentru sportivii botoşăneni. Astfel :
Locul 1 – Denis-Paul MATEI (Brilliant) – Luptă 2vs2; Cosmina ICHIM (Real) – Luptă 2vs2
Locul 2 – Diana-Nicola MATEI (Brilliant) – Luptă individual
Locul 3 – Denis-Paul MATEI (Brilliant) – Poomsae individual; Serena IVANOV (Real) – Luptă individual; Cosmina ICHIM (Real) – Luptă individual;
“A fost o competiţie deosebit de solicitantă atât din cauza drumului lung, dar mai ales din cauza nivelului ridicat de pregătire al loturilor reprezentative ale ţărilor balcanice. Suntem extrem de mândri de obţinerea celor 3 medalii pentru România din partea Brilliant Taekwondo Sporting Club, cât şi pentru cele 3 medalii ale prietenilor noştri de la Real Taekwondo Team. Mulţumim pentru sprijinul acordat în pregătire şi dezvoltare conducerii Federaţiei Române de Taekwondo WTF, dar şi C.S. Botoşani. Deşi suntem la început de drum, deja am încheiat protocoale de colaborare cu principalele instituţii de învăţământ din municipiu, Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”, Colegiul Naţional “A.T.Laurian” şi Şcolile Generale Nr. 11, 12, 13 si 17.” , a declarat conducerea Brilliant Taekwondo Sporting Club.