Ziarul online Darabaneni.ro în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Botoșani, Școala Gimnazială ”Leon Dănăilă” și Liceul ”Dimitrie Cantemir” din Darabani organizează în săptămâna 1-7 octombrie cea de-a 6-a ediție a Cupei Darabaneni.ro, competiție de prestigiu a județului Botoșani. În funcție de vreme, meciurile de fotbal se vor disputa pe terenul sintetic de la Liceul ”Dimitrie Cantemir”, respectiv Sala de sport a Școlii ”Leon Dănăilă” din Darabani.
Nu putem spune 100% dacă este cea mai bună competiție adresată sportivilor amatori din județ, dar cu certitudine este singura care a rezistat, și acum a atins a 6-a ediție. Cupa Darabaneni.ro are ca principal scop descoperirea tinerilor talentați din județul Botoșani. Adrian Stîncă și Bogdan Dumitrașcu sunt două exemple în acest sens. Anul acesta, din lotul de maxim 8 jucători, impunem condiția ca 4 să aibă sub 21 de ani (născuți după 1 ianuarie 1997). Taxa de înscriere este de 100 de lei de echipă, numărul fiind limitat la 10 echipe. Fiecare jucător se va înscrie în competiție cu o copie de buletin și o adeverință medicală în care se menționează că este clinic sănătos-apt pentru a participa în competiții sportive.
Citește mai mult pe Dărăbăneni.ro