Angajaţii Direcţiei Silvice Botoşani au sărbătorit astăzi a XXVII-a ediţie a Zilei Silvicultorului, un eveminent la care au fost invitaţi foşti şi actuali angajaţi ai instituţiei, reprezentanţii ISU, Poliţiei, Jandarmeriei, Gărzii de Mediu, Gărzii Forestiere şi Prefecturii.
Marius Havriş, directorul general al Direcţiei Silvice Botoşani le-a transmis un mesaj tuturor angajaţilor prin care a făcut apel la unitate. El a afirmat că la Botoşani este un corp silvic profesionist şi care şi-a făcut foarte bine treaba. Drespt dovadă, Botoşani nu este pe lista judeţele unde s-au înregistrat defrişări masive.
“Ziua silvicultorului reprezintă şi în acest an un prilej de analiză lucidă, responsabilă, a problemelor majore cu care se confruntă pădurea şi slujitorii acesteia, precum şi identificarea soluţiilor optime pentru ocrotirea, conservarea şi gestionarea durabilă. Avem nevoie de astfel de evenimente care ne permit să ne evaluăm priorităţile şi să transmitem semnalele necesare partenerilor noştri şi societăţii în ansamblu.
Cred că este momentul oportun de a scoate în evidenţă activitatea slujitorilor pădurii şi rolul deosebit al acestora în gospodărirea fondului forestier. Din afară, silvicultura pare o activitate simplă, dar odată ce intri în interiorul sistemului constaţi complexitatea domeniului, ilustrat de multitudinea şi varietatea activităţilor care o compun. Este nevoie să acţionăm într-un efort comun iar Direcţia Silvică să se regăsească în aceeaşi linie cu autorităţile locale, oamenii politici, instituţiile de învăţământ silvic.
Mulţumesc tuturor colaboratorilor noştri pentru suportul acordat în activitatea de zi cu zi. Sunt sigur că silvicultorii botoşăneni pot face faţă tuturor provocărilor întrucât avem un corp silvic puternic, unit, disciplinat, profesionist şi responsabil. Am încredere în salariaţii Direcţiei Silvice Botoşani şi mă bucur că putem sta cu fruntea sus.
Adresez tuturor celor care au contact cu pădure, îndemnul de a ocroti acest bun inestimabil pe care îl reprezintă pădurea. În final, vreau să fac un apel la unitatea corpului silvic, în aceste vremuri în care se pune o presiune nejustificată pe pădure şi pe administratorii ei, afectând în mod negative imaginea unei bresle care administreză cu succes una din cele mai mari bogăţii ale ţării”, a spus Marius Havriş.
Petru 2017, Direcţia Silvică Botoşani şi-a stabilit ca obiective regenerarea pădurilor pe o suprafaţă de 205 hectare, lucrări de îngrijire a arboretelui pe 2187 hectare şi investiţii din fonduri proprii în valoare de 700.000 lei. La ora actuală, Direcţia Silvică Botoşani administrează 34.705 de hectare fond forestier de stat şi 3460 hectare fond forestier privat.