Aproximativ 200 de copii de la Școala Gimnazială Nr. 17 Botoșani au participat în această dimineață, la o activitate prin care a fost sărbătorită Ziua Internațională a Educației.
Pentru că 5 octombrie (Ziua Internațională a Educației) este zi liberă pentru elevi, profesori și angajații din sistemul de învățământ, cadrele didactice de la Școala Gimnazială Nr. 17 Botoșani au decis să realizeze în avans această activitate. Îndrumați de profesorii Alina Rus, Carmen Onofrei, Anca-Bogdana Dumitriu, Diana Penciuc, Elena Sava și Andreea Elgamal, cei aproximativ 200 de copii au cântat și au dansat în curtea unității de învățământ. La activitate au fost prezenți Vasile Asiminicesei și Monica Iliescu, directorul și respectiv directorul adjunct al Școlii Gimnaziale Nr. 17.
“Marcăm astăzi, în avans, printr-o activitate frumoasă, alături de elevii noștri, Ziua Internațională a Educației. Cântec, joc, voie bună… impact pozitiv asupra modului în care copiii învață, cresc și se transformă la școală”, a declarat prof. Alina Rus.
“Am ales să sărbătorim Ziua Educației alături de elevii noștri. În fiecare zi ne bucurăm împreună cu ei de beneficiile actului educațional. Tot împreună ne-am bucurat astăzi de momentele frumoase presărate cu cânt, dans și multă voie bună”, a precizat prof. Carmen Onofrei.
„Ziua de 5 octombrie este desemnată, pe plan mondial, sărbătoarea profesională a profesorului. Această zi este un prilej de a aduce apreciere și mulțumire celor ce contribuie în mod esenţial la dezvoltarea unei ţări, la păstrarea coeziunii sociale, asigurând transmiterea de cunoştinţe, având un rol civic de o mare importanță. Prin intermediul proiectului ne-am propus să cultivăm respectul pentru educaţie şi profesori, să aducem la cunoștință elevilor normele privind drepturile copilului, în special dreptul la educaţie și să îmbunătățim relația şcoală – elev. Aceste activități au un impact pozitiv asupra elevilor, deoarece prin joc și voie bună, elevii își însușesc mai ușor cunoștințe, deprinderi, aptitudini și atitudini ce le vor fi necesare pe tot parcursul vieții”, a completat prof. Anca-Bogdana Dumitriu.