4 C
Botoșani
vineri, 19 aprilie 2024

ZILELE comunei DÎNGENI. Suruceanu a încins atmosfera iar HARA a făcut un super SHOW – GALERIE FOTO&VIDEO

ziua comunei dingeni (0)

Mare sărbătoare în comuna Dîngeni din judeţul Botoşani. Joi după amiază au început zilele comunei, un eveniment care anul acesta durează trei zile din care două zile de spectacole şi una dedicată competiţiilor sportive.

Câteva sute de oameni s-au adunat joi după amiază la moara Strahotin, acolo unde Primăria comunei Dîngeni a decis să organizeze cel mai important eveniment din acest an. Pe scenă au urcat rând pe rând Rapsozii Botoşanilor, Ansamblul Doruleţul din Durneşti, Ansamblul din Truşeşti, formaţia Clasic din Botoşani şi Olga Ciolacu.

Spre seară, numărul celor prezenţi a crescut semnificativ mai ales că pe scenă urmau să urce Ion Suruceanu, Anda Scutelnicu şi trupa Hara. Suruceanu a avut mare succes cu melodiile sale foarte cunoscute. A coborât de pe scenă şi a cântat în public, a chemat pe scenă tineri din comună ca să cânte alături de el şi a făcut zeci de fotografii cu oamenii veniţi să asiste la spectacol. Seara s-a încheiat cu recitalul trupei Hara. Deşi rockerii de la Hara au urcat pe scenă cu puţin înainte de ora 23.00, foarte mulţi tineri şi nu numai au rămas să-i vadă şi să cante alături de ei.

“Mă bucur că am putut organiza zilele comunei şi putem participa cu toţii la acest eveniment. Mă bucur că au venit toţi artiştii, nume mari şi nu putem decât să ne distrăm. Astăzi, prezenţa va fi mai mică dar mâine ne aşteptă la mult mai mulţi oameni. Este vineri, este sfârşit de săptămână. Cred că vor fi mii de oameni. Noi am invitat pe toată lumea şi i-am primit cu mare drag pe cei care au vrut să vină”, ne-a spus Cătălin Rotundu, primarul comunei Dîngeni.

De la eveniment nu au lipsit nici politicienii. Mai mulţi liberali, în frunte de parlamentarii Costel Şoptică şi Cristian Achiaţei au venit pentru a asista la eveniment. Cei doi parlamentari plus Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoşani, şi Viorel Iliuţă, preşedintele Organizaţiei municipal PNL Botoşani, au urcat pe scenă şi le-au transmis un mesaj celor prezenţi. De asemenea, la evenimentul de la Dîngeni au venit mai mulţi primari din judeţul Botoşani.

Zilele comunei Dîngeni continuă astăzi. Începând cu ora 17.00, pe scenă vor urca Ansamblurile Stejărelul şi Vlăstarele lui Enescu, Ansamblul Doina Costeştilor, formaţia de dansuri populare Trei generaţii din Flămânzi, Los Anonimos iar de la ora 22.00 va concerta Nicole Cherry.

ziua comunei dingeni (28) ziua comunei dingeni (29) ziua comunei dingeni (27) ziua comunei dingeni (25) ziua comunei dingeni (26) ziua comunei dingeni (23) ziua comunei dingeni (24) ziua comunei dingeni (22) ziua comunei dingeni (21) ziua comunei dingeni (20) ziua comunei dingeni (19) ziua comunei dingeni (18) ziua comunei dingeni (17) ziua comunei dingeni (16) ziua comunei dingeni (15) ziua comunei dingeni (14) ziua comunei dingeni (12) ziua comunei dingeni (13) ziua comunei dingeni (11) ziua comunei dingeni (10) ziua comunei dingeni (9) ziua comunei dingeni (8) ziua comunei dingeni (7) ziua comunei dingeni (6) ziua comunei dingeni (5)ziua comunei dingeni (30) ziua comunei dingeni (31) ziua comunei dingeni (32) ziua comunei dingeni (4) ziua comunei dingeni (3) ziua comunei dingeni (2) ziua comunei dingeni (1) ziua comunei dingeni (20) ziua comunei dingeni (19) ziua comunei dingeni (18) ziua comunei dingeni (17) ziua comunei dingeni (16) ziua comunei dingeni (15) ziua comunei dingeni (14) ziua comunei dingeni (13) ziua comunei dingeni (12) ziua comunei dingeni (11) ziua comunei dingeni (10) ziua comunei dingeni (9) ziua comunei dingeni (8) ziua comunei dingeni (7) ziua comunei dingeni (6) ziua comunei dingeni (5) ziua comunei dingeni (4) ziua comunei dingeni (3) ziua comunei dingeni (2) ziua comunei dingeni (1)

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES











































ULTIMA ORA