Primarul Cosmin Andrei intenționează să demoleze mai multe garaje de pe raza municipiului Botoșani și spune că în locul acestora vor fi realizate mai multe locuri de parcare.
În perioada imediat următoare, se va face o analiză și va stabili în ce zonele ale municipiului vor fi demolate aceste garaje. Una dintre variantele luate în calcul este demolarea garajelor din apropierea Colegiului Mihai Eminescu.
“Este o abordare pe care o au mai mulți primari din țară în ceea ce privește aceste garaje care de multe ori sunt folosite ca spații de depozitare. Autoturismele le găsim fie în fața garajelor fie pe domeniul public. Am modificat regulamentul, am venit cu o serie de prevederi. În locul unui garaj, se pot realiza două locuri de parcare. În anumite zone, putem rezolva problema locurilor de parcare”, a spus Cosmin Andrei.
“Zona din apropierea Colegiului Național „Mihai Eminescu” va fi prima în care vom dărâma garaje. De ce această zonă? Aspectul inestetic, utilitatea, nevoia acută de noi spații pentru străzile Octav Onicescu și Primăverii. Sunt convins că după ce vom realiza acest proiect, numărul locurilor de parcare va fi mai mare decât cel al garajelor, folosite, în mare parte, în alt scop decât cel inițial, pentru parcarea autoturismelor. Dacă acest proiect va fi unul de succes, îl replicăm și în alte zone din oraș. Cu riscul de a deranja beneficiarii direcți ai acestor garaje, sunt convins că botoșănenii vor fi mulțumiți de această măsură, mulți dintre ei având nevoie de un loc de parcare!”, a mai precizat primarul municipiului Botoșani.