25.6 C
Botoșani
duminică, 28 mai 2023

Viorel Iliuță și-a anunțat plecarea din PNL: „A devenit o anexă a PSD”

Unul dintre cei mai apreciați membri PNL din municipiul Botoșani a decis să demisioneze din partid, nemulțumit fiind de modul cum este condusă această formațiune politică. Viorel Iliuță a fost președinte al Organizației Municipale Botoșani și unul dintre liberalii botoșăneni cu o imagine bună.

Viorel Iliuță și-a anunțat pe facebook plecarea din PNL și a precizat că va rămâne un om de dreapta.

“Astăzi mi-am depus demisia din Partidul Național Liberal. După foarte mulți ani petrecuți în rândurile acestui partid am decis să-l părăsesc, nu fără regrete, mai ales privind cu nostalgie la trecutul, istoria și realizările acestuia, la șansele pe care le-a avut și pe care nu le-a valorificat.

Nu mi-am descoperit brusc valențe de stânga, așa cum au făcut-o mulți dintre foștii colegi de partid care acum activează sau chiar performează în rândurile adversarului ideologic (întotdeauna m-am întrebat : de ce nu niciodată invers?).

De ce am luat această hotărâre? Ei bine, principiile și valorile pentru care am aderat la PNL și în care am crezut au devenit acum pur declarative, nu se mai regăsesc în activitatea de zi cu zi a partidului, iar oamenii și liderii în care eu am avut încredere au fost îndepărtați. Nu știu ce electorat mai reprezintă partidul acum, dar pot spune cu certitudine că în niciun caz electoratul tradițional.

PNL a devenit o anexă a PSD, partid care știe cum să contabilizeze toate realizările politice în dreptul său și, într-un mod neelegant, cum să pună în cârca partenerului de guvernare toate neajunsurile. Nu mi-am imaginat, în calitate de om care a făcut campanie împotriva PSD, că votul meu, și nu doar al meu, va fi folosit pentru a aduce PSD în fruntea Guvernului.

Din păcate, ne-am transformat dintr-un partid de centru-dreapta, din principala alternativă la PSD, într-un partid de centru-stânga cu idei și realizări puține, iar din vocea puternică a acelei părți din electorat pe care o reprezentam, am ajuns un partid de pluton, subordonat ideii de menținere a stabilității guvernării cu orice risc pentru viitorul partidului. Chiar și în aceste condiții, eu voi rămâne același om de dreapta”, a precizat Viorel Iliuță.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here































ULTIMA ORA