0.6 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Viorel Iliuţă a fost sacrificat pentru a doua oară de către PNL

iliuta, turcanu, sorescu

Viorel Iliuţă a intrat în politică, a trecut foarte repede peste anumite etape, a ajuns preşedintele Organizaţiei Municipal PNL, dar la fel de repede a fost sacrificat de partidul care l-a promovat.

În vara anului 2012, Viorel Iliuţă a fost ales viceprimar al municipiului Botoşani. A fost nominalizarea PNL pentru această funcţie şi a fost votat de majoritatea USL din Consiliul Local. La câteva luni, Florin Ţurcanu anunţa că Viorel Iliuţă va fi candidatul PNL, la primăria Botoşani, în 2016.

Simţind pericolul, primarul PSD Ovidiu Portariuc a făcut tot posibilul ca să scape de Iliuţă. În apărarea lui Portariuc a sărit chiar Florin Ţurcanu. Acesta i-a oferit lui Viorel Iliuţă funcţia de manager al Spitalului Judeţean Botoşani. Deşi se spunea că Iliuţă va avea mână liberă şi va face ceea ce crede el mai bine pentru redresare spitalului, lucrurile nu au stat aşa. În afara zecilor de controale de la Ministerul Sănătăţii sau Casa de Asigurări de Sănătate, Spitalul Judeţean a mai fost supus şi unor controale comandate de Florin Ţurcanu. Mai mult, preşedintele Consiliului Judeţean nu s-a ferit să îl critice în public pe Viorel Iliuţă şi să-şi exprime nemulţumirile faţă de activitatea acestuia.

Fiind preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL şi în acelaşi timp manager al Spitalului Judeţean, Viorel Iliuţă a devenit o ţintă pentru adversarii politici care l-au atacat din toate părţile.

Întrebat dacă i s-a sugerat să demisioneze din funcţia manager, Viorel Iliuţă a negat acest lucru spunând: „Este o decizie personală”.

În schimb, Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean şi preşedintele PNL Botoşani, a lăsat să se înţeleagă faptul că demisia lui Viorel Iliuţă a fost stabilită la partid.

„Politic a fost executat acest spital. Am înţeles că colegul meu a luat o decizie de a elibera de anumite responsabilităţi, fără nicio vină, Partidul Naţional Liberal. Nu avea nicio vină Partidul Naţional Liberal să fie criticat, judecat, pentru că Ministerul Sănătăţii şi Casa de Asigurări, care sunt conduse de pesedişti, subfinanţează sistemul de sănătate din Botoşani. Ei au pus o miză politică pe acest spital. Campania lor nu este construită pe ce a făcut Ponta ci pe spital şi gunoi. Cu gunoiul am clarificat iat cu spitalul, colegul care este preşedintele Organizaţiei Municipale PNL şi prim-vicepreşedinte, a clarificat această situaţie. PSD-ul va avea o mare problemă. Mereu PNL-ul era atacat că liberalii nu sunt în stare să finanţeze spitalul. Acum sunt la conducere trei oameni apolitici”, a declarat Florin Ţurcanu.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA