Se înmulțesc domeniile afectate de epidemia de coronavirus, până la nivelul în care spectrul recesiunii s-a conturat foarte bine. Criza de ofertă, care era previzibilă de când boala era izolată în China, începe o metamorfozare într-un șoc de cerere. Factorul frică ajunge la consumatori, care își schimbă comportamentul și atunci economia este lovită mult mai profund.
Dar nici pe fondul unei astfel de evoluții nu sunt justificate tăierile de dobânzi intempestive, așa cum a făcut Rezerva Federală americană. O criză de sănătate publică nu își are medicamentul în soluții monetare. Se adună deja foarte multe voci care critică deciziile băncilor centrale de a sări repede din papuci. Iar dovada este că piețele de capital nu au răspuns la stimuli și au continuat să scadă.
Păcatul băncilor centrale
La acele decizii urgente de politică monetară s-ar putea răspunde cu: „Lasă, că nu strică dacă acționează preventiv.” Faza este că, de fapt, strică. Peste ani se poate vedea asta. O tăiere neinspirată de dobândă în 1998 a dăunat mult în 2001 la criza dotcom, deci după trei ani. O criză serioasă poate să își aibă originea în astfel de mișcări.
Stimulii monetari, deciși sau în pregătire, păcătuiesc prin generalitatea aplicării. Nu sunt țintiți către sectoarele afectate și mai departe pot face rău. Iar greșeala pleacă de la un comportament de-a dreptul pavlovian. În piețe este adânc înrădăcinată ideea că de fiecare dată când sunt turbulențe în economie, vin salvatoare băncile centrale cu tăieri agresive de dobândă. Se creează așteptări, apoi, pentru a nu dezamăgi, practic băncile centrale sunt nevoite să răspundă, altfel pesimismul se accentuează pe burse.
Se aplică tratamentul pentru un eveniment în care cauza este o criză financiară. Când, de fapt, criza financiară poate fi un efect al evoluțiilor.
Citește mai mult pe DIGI24
Foto: Brain light / Alamy / Alamy / Profimedia
