11.2 C
Botoșani
sâmbătă, 19 aprilie 2025

VIDEO / Ionică Nechifor invită botoșănenii să cumpere miei și caș de la rulotele Moldoovis și Stațiunea Popăuți. VEZI cât vor costa aceste produse

Fermierii din cadrul Asociației Moldoovis sunt pregătiți să facă față cererii de miei, caș și alte produse, în următoarea săptămână. Asta spune Ionică Nechifor, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine Moldoovis.

Cei care doresc, pot merge inclusiv la Stațiunea de Cercetare Popăuți pentru a cumpăra miei.

“Îi invit pe botoșăneni să vină și să cumpere miei de la Stațiunea Popăuți. Unii deja au venit, care sunt clienți vechi. Am preluat comenzi dar avem și o comandă mai mare pe care o vom livra zilele acestea. Dăm aproape 400 de miei și mai avem aproape 400 dar nu sunt la aceeași greutate. Vom face tot posibilul să asigurăm, atât cât avem. Există și posibilitatea și îndemn cumpărătorii să se îndrepte către rulotele Moldoovis. Acolo sunt doar fermieri și la comandă, li se poate oferi un miel de Paște. Cumpărătorul poate să se deplaseze la fermă și să-și aleagă ceea ce își dorește. Eu îi asigur pe toți cumpărătorii că nu vor rămâne fără miel”, a declarat Ionică Nechifor.

Cât privește prețurile, președintele Asociației Moldoovis spune că a făcut o recomandare fermierilor, să nu depășească 40 de lei.

“Încercăm să ghidăm fermierii după un preț de producție. Noi am făcut un calcul și prețul nu ar trebui să depășească 21 de lei/kg în viu. La carcasă, prețul va fi între 37 și 39 de lei. Până în 40 de lei. Produse lactate vom avea înaintea Paștelui dar și după Paște. Prețul este între 35 și 40 de lei pentru un kilogram de caș, telemea”, a adăugat Ionică Nechifor.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


























































ULTIMA ORA