În acest an, în comuna Vf. Câmpului se vor asfalta 11 kilometri de drum. Aceasta este promisiunea autorităților locale care au două proiecte pentru modernizarea drumurilor.
Potrivit primarului Maria Huțu, unul dintre proiecte va fi realizat de Compania Națională de Investiții iar al doilea este cu bani din bugetul local.
“Avem un proiect pentru asfaltarea a 5,9 kilometri care se află în evaluare la Compania Națională de Investiții. Din câte am înțeles că totul este în regulă și așteptăm să înceapă cât mai repede lucrările. În luna februarie am predat drumurile respective la CNI iar ei se ocupă de licitație și de lucrări. De asemenea, a fost aprobat în Consiliul Local un proiect pentru asfaltarea a 5,6 kilometri. Este o lucrare finanțată din buget local. Este vorba de străzi care nu au intrat pe alte proiecte. Anul trecut s-au asfaltat aproximativ șase kilometri în comuna Vf. Câmpului. Am avut 3,8 kilometri prin PNDL2 și încă doi kilometri care s-au realizat cu bani din bugetul local. Anul acesta vor fi peste 11 kilometri”, a spus Maria Huțu.
În același timp, Primăria comunei Vf. Câmpului pregătește documentațiile pentru noi proiecte și încearcă obținerea unor finanțări europene pentru a asfalta și celelalte drumuri care în prezent sunt pietruite.
“Eu sper ca în următorii ani să rezolv problema drumurilor din comuna Vf. Câmpului. Căutăm toate sursele de finanțare posibile, fie că sunt europene sau guvernamentale. Pe PNRR încercăm să obținem o finanțare pentru modernizarea a 20 de kilometri”, a adăugat primarul comunei Vf. Câmpului.