În contextul riscului de răspândire a infecției cu coronavirus, în urma analizei epidemiologice la nivelul localităților din județul Botoșani și ținând cont de adresa Direcției de Sănătate Publică Botoșani din data de 10.10.2020 prin care se solicită dispunerea, acolo unde situația o impune, a măsurilor pentru diminuarea impactului riscului de infectare cu SARS-CoV2, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Botoșani a hotărât astăzi:
La nivelul municipiului Dorohoi să se instituie următoarele măsuri:
– Unitățile de invățământ din municipiul Dorohoi precum și Liceul Tehnologic ”Alexandru Vlahuță” Șendriceni cu spațiile Localul Școala Șendriceni, comuna Șendriceni și Localul Școala Dorohoi ”Mugurelul” vor efectua cursurile online, potrivit scenariului 3, pe o perioadă de 14 zile, începând cu data de 12.10.2020.
Începând cu data de 11.10.2020:
– Directorii unităților de învățământ preuniversitar vor stabili pentru elevii din anii terminali (clasele a IV a, a VIII a si a XII a) un program de recuperare a materiei în format ”față în față” care va fi implementat după terminarea perioadei în care cursurile se vor efectua on-line.
– Se suspendă, pe o perioadă de 14 zile, activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc
– Se suspendă, pe o perioadă de 14 zile, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor, inclusiv pentru cele din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare. Fac excepție operatorii economici care desfășoară activități de preparare și comercializare a produselor alimentare și/sau băuturi alcoolice și nealcoolice care deservesc unitățile de cazare specializate (hoteluri, pensiuni, cămine etc)
– Se suspendă, pe o perioadă de 14 zile, organizarea și desfășurarea activității cu publicul a cinematografelor și instituțiilor de spectacole și/sau concerte în municipiul Dorohoi
– Se suspendă, pe o perioadă de 14 zile, organizarea și desfășurarea de spectacole și/sau concerte, evenimente culturale în municipiul Dorohoi.
Se vor intensifica activitățile de control în piețe, târguri, mijloace de transport în comun și în perimetrul unităților școlare. De asemenea, echipele mixte vor efectua controale cu efective mărite pentru verificarea modului în care sunt respectate restricțiile impuse de lege.
Reluarea activităților restricționate în baza prezentei hotărâri se va dispune prin hotărâre Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în condițiile în care rata de incidență cumulate a cazurilor în ultimele 14 zile va fi mai mica sau egală cu 1,5/1000 de locuitori.
Celelalte unități de învățământ desfășoară activități didactice conform scenariilor aprobate prin Hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani, emise anterior.
Recomandăm botoșănenilor să adopte un comportament responsabil, să nu se expună inutil unor riscuri și să respecte, pentru siguranța tuturor, măsurile impuse în contextul epidemiologic actual.