0.6 C
Botoșani
miercuri, 11 decembrie 2024

VEŞTI BUNE pentru PROFESORII care au luat şapte la titularizare

News Cadrele didactice care au luat cel puţin nota 7 la concursurile de titularizare din învăţământul preuniversitar în ultimii 6 ani şi care sunt angajate pe perioadă determinată pot fi repartizate pe perioadă nedeterminată în unităţile de învăţământ unde predau, conform modificărilor la Legea educaţiei naţionale aprobate miercuri de Guvern.

"Guvernul României a aprobat, miercuri, 9 aprilie, în şedinţa de guvern, OUG care modifică art. 253 al Legii nr. 1/2011, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 106/2014, publicată în MO nr. 238/03.04.2014. În textul aprobat de Guvern, Ministerul Educaţiei Naţionale a adus clarificări în ceea ce priveşte situaţia cadrelor didactice titularizabile, astfel că, pe de o parte, se precizează că nu există două procedee de titularizare diferite, iar pe de cealaltă parte, textul defineşte conceptul de 'viabilitate a postului'.

Articolul precizează că toate cadrele didactice promovate cu minimum 7 la concursurile de titularizare din învăţământul preuniversitar în ultimii 6 ani şi care sunt angajate deja pe baza contractului individual de muncă pe perioadă determinată pot fi repartizate pe perioadă nedeterminată în unităţile de învăţământ unde predau", precizează un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, citat de Agerpres.
Potrivit sursei citate, decizia se ia în urma şedinţei publice a inspectoratului şcolar judeţean şi numai dacă postul didactic/ catedra sunt vacante şi au viabilitate. Conceptul de 'viabilitate a unui post/ unei catedre' presupune existenţa postului/ catedrei pe durata unui nivel de învăţământ.

"Existenţa şi necesitatea lor se stabileşte de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, în funcţie de planurile-cadru în vigoare şi de alte variabile specifice judeţului/ municipiului din care face parte unitatea de învăţământ", susţine MEN.
Citeste mai mult pe RTV.NET

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.











































ULTIMA ORA