3.3 C
Botoșani
vineri, 29 noiembrie 2024

VEŞTI EXCELENTE pentru FC BOTOŞANI. Primăria va investi în 2015 pentru un milion de euro. VEZI ce OBIECTIVE se vor realiza

FC Botosani antrenament in nocturna (10)

Primăria municipiului Botoşani continuă investiţiile în fotbal. După modernizarea stadionului Municipal, realizarea instalaţiei de nocturnă şi realizarea sistemului de încălzire a gazonului, primarul Ovidiu Portariuc le dă o veste excelentă iubitorilor de fotbal şi conducătorilor clubului FC Botoşani.

Investiţiile în stadionul Municipal au demarat în urmă cu cinci-şase ani când au avut loc la Botoşani meciurile naţionalei de tineret a României. În 2013 şi 2014, odată cu promovarea echipei fanion în prima ligă, primăria a fost obligată să demareze proiecte de o valoare foarte mare pentru un municipiu precum Botoşaniul iar stadionul arată la standardele impuse de regulamentele FRF.

„Instalaţia de încălzire a gazonului şi instalaţia de nocturnă a stadionului Municipal a fost o investiţie de aproape şase milioane de lei. Dacă adăugăm şi prima investiţie, ne apropiem de circa două milioane de euro investite de municipalitate pentru susţinerea clubului FC Botoşani este un efort destul de mare”, a spus Ovidiu Portariuc.

Edilul susţine că rezultatele echipei îl determină să îşi îndrepte atenţia către FC Botoşani şi în 2015. El promite două proiecte foarte importante. Unul este acoperirea tribunelor şi crearea de condiţii pentru suporteri iar al dolea este realizarea unui teren de fotbal cu suprafaţă sintetică.

„Încercăm să realizăm un proiect, pe fonduri europene, pentru a putea acoperi tribunele. Este un proiect ambiţios. O să facem studiile tehnice. În urma discuţiilor cu cei de la FC Botoşani, vom prinde realizarea unui teren de fotbal sintetic. Noi am vrut să facem un campus sportiv care să cuprindă şi acest teren sintetic. Nu am găsit suficient teren disponibil. Am discutat cu cei de la zona metropolitană şi vom încerca să identificăm o suprafaţă de câteva hectare. Terenul sintetic va fi realizat în parcul Mihai Eminescu. Vom vedea care sunt costurile dar chiar vreau să susţinem acest proiect şi vrem să susţinem crearea unei baze de selecţie pentru echipa de fotbal. Dacă vrem să construim pe termen lung. Sper ca finanţatorii să nu renunţe la jucătorii buni şi să ne menţinem cât mai mult în Liga I”, a adăugat edilul.

Terenul de fotbal cu suprafaţă sintetică ar fi o realizarea aşteptată de mulţi ani atât de conducătorii echipei FC Botoşani cât şi de echipele de juniori. Prin această investiţie, echipele de fotbal din Botoşani vor avea condiţii de pregătire şi în sezonul de toamnă-iarnă.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA