Tanarul din Rachiti, judetul Botosani, inchis pe nedrept in Franta in anul 2011 nu poate chema statul francez in instanta,in Romania. Si asta dupa ce magistratii Tribunalului Botosani au respins actiunea lui Marius Florin Murariu prin care cere sa fie despagubit de statul francez. Motivul a fost de „necompetenta generala a instantelor romane in solutionarea actiunii in contradictoriu cu statul francez”.
Pe rol ramane, in schimb, actiunea initiata de Marius Murariu impotriva statului roman, prin care cere sa fie despagubit. Urmatorul termen de judecata a fost fixat pe data de 25 februarie.
„Sentinta pronuntat de sectia civila a Tribunalului Botosani a admis exceptia necompetentei generale a instantelor romane in solutionarea actiunii reclamantului in contradictoriu cu statul francez si pe cale de consecinta s-a respins actiunea in contradictoriu cu statul francez ca inadmisibila. Totodata s-a disjuns capatul de cerere avand ca obiect despagubiri solicitate de reclamant in contradictoriu cu statul roman prin Ministerul de Finante si s-a fixat in continuare termen de judecata pentru data de 25 februarie, 2015”, a declarat Florin Cotoi, presedinte sectia penala Tribunalul Botosani.
Daca tanarul vrea sa fie despagubit de statul francez pentru ca a stat intr-o inchisoare de acolo timp de 110 zile trebuie sa deschisa proces in instanta din statul francez.
Marius Murariu a fost condamnat pe nedrept in Franta, dupa ce un infractor i-a furat identitatea, fiind acuzat de comiterea unor jafuri fara a avea vreo legatura cu acestea. Murariu a fost condamnat in lipsa in anul 2004 in Franta, dupa o serie de jafuri ce fusesera comise la Lille, in anul 2003.
La acea vreme, Murariu locuia la Botosani, unde lucra in agricultura, si nu fusese niciodata in Franta. In anul 2011, el a fost arestat in Romania, in baza unui mandat european de arestare, fiind transferat apoi la Lille, unde a fost inchis.
Povestea demna de un film politist a fost rezolvata in cele din urma de avocatul romanului, care a cercetat toate fisele penale si a aflat, astfel, ca infractorul Marius Murariu este un barbat de 1,63 m originar din Africa, in timp ce romanul are 1,90 m.