14.8 C
Botoșani
duminică, 6 octombrie 2024

VESTE MARE pentru locuitorii unei comune din județul Botoșani: “Vor avea condiții mai bune ca în orașe”

Au accesat proiecte cu finanțare europeană și guvernamentală, au demarat investiții iar în următorii ani, în unele comune din județul Botoșani vor fi condiții la fel sau chiar mai bune decât în multe municipii și orașe din România.  

Un exemplu este comuna Pomârla, unde anul viitor se vor finaliza două investiții foarte importante. Toate școlile și Liceul Anastasie Bașotă vor fi reabilitate și dotate cu un sistem modern de încălzire. De asemenea, din vara anului viitor, toți locuitorii satului Pomârla vor beneficia de noul sistem de apă-canalizare.

“Proiectul de apă-canalizare a ajuns la circa 65%. Am reușit să îngropăm toate conductele de apă și canalizare. Am reușit să ridicăm stația de epurare. Am reușit să montăm bazinele de stocare apă și să construim stația de tratare. Am reușit să terminăm cele cinci foraje de 135 de metri adâncime, cu un debit verificat de 1,6 litri pe secundă, un debit dublu față de cel estimat de noi. Este un proiect istoric. Cel puțin 50 de ani va putea fi exploatată această lucrare. Avem o stație de tratare solidă și rezistentă la orice fel de intemperie. Am avut mari greutăți și am suportat toate criticile. Mulți nu au respectat minimele norme de urbanism și și-a pus gardurile foarte aproape de drum. Construcția fără autorizație este o boală în România iar când vii să faci utilități, te lovești de această problemă. Lumea vrea apă-canalizare dar nu vrea deranjată. Nu ai unde depozita pământul. Efectiv am blocat străzile.

Avem unul dintre cele mai bine gândite proiecte de apă-canalizare din județul Botoșani. Este un proiect care a început ca idee în 2012. Am reușit să găsim finanțare europeană iar anul viitor îl vom duce la final. Îmbucurător este că au lucrat și oameni din sat și că au mai rămas niște bani în comună”, a precizat Dumitru Chelariu care deja se gândește la un proiect de extindere a sistemului de apă-canalizare în satele Racovăț și Hulubești.

“Sistemul actual face față la extindere. Nu mai trebuie construită o nouă sursă. Nu mai trebuie construită o nouă stație de tratare sau epurare. Singurul lucru pe care trebuie să-l gândim este cum rezolvăm canalizarea pentru că nu vom face stație de epurare în celelalte sate. Vom face bazine vidanjabile și cu ajutorul unei cisterne vom transfera la stația de epurare existentă care are o capacitate de 300 metri cubi. Putem prelua și din comunele vecine”, a adăugat primarul comunei Pomârla.

După finalizarea proiectului de apă-canalizare, prioritatea numărul unu va fi modernizarea tuturor drumurilor din comuna Pomârla și amenajarea de trotuare acolo unde este posibil.

“După ce finalizăm acest proiect de apă-canalizare, ne putem îndrepta către investițiile în drumuri, trotuare. Generațiile următoare vor avea condiții mai bune ca în orașe”, a mai afirmat Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomârla.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





































ULTIMA ORA