7.2 C
Botoșani
joi, 24 octombrie 2024

Veste bună pentru pensionarii care au beneficiat de ajutoare de încălzire în iarna trecută. Marius Budăi: “Se vor încadra și în perioada noiembrie 2024-martie 2025”

În paralel cu recalcularea și majorarea pensiilor, au fost luate o serie de măsuri astfel încât pensionarii cu venituri mici să beneficieze în continuare de unele facilități în ceea ce privește compensarea medicamentelor, cumpărarea de alimente și plata facturilor la încălzire.

Marius Budăi, fostul ministru al Muncii, a precizat că toți pensionarii care în iarna trecută au beneficiat de ajutoare pentru încălzire, vor primi acele carduri și în sezonul rece viitor.

“În urma recalculării au fost cetățeni care au ieșit din acel prag de 2000 de lei, prevăzut pentru neimpozitare. Sau pragul de 1830 lei prevăzut pentru medicamentele compensate 90%. Guvernul a mai venit cu patru măsuri pentru a nu exista niciun risc. Pragul pentru medicamente compensate s-a majorat de la 1830 lei la 2020 lei, începând cu 1 septembrie. Pentru cardurile de alimente, cei 250 lei, s-a majorat pragul de la 2000 lei la 2210 lei. Mai mai este prevăzut în lege că cei care s-au încadrat până la data de 1 septembrie, la ajutorul de încălzire, pentru iarna 2023-2024, se vor încadra și în perioada noiembrie 2024-martie 2025, chiar dacă cuantumul pensiei a fost majorat. Ultima măsură este neimpozitarea pensiilor până la 3000 lei”, a declarat Marius Budăi.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








































ULTIMA ORA