Rezultatul de egalitate obţinut de FCM Dorohoi în partida cu ocupanta locului doi din eşalonul secund este unul surprizător, mai ales că Vespazian Colban nu a avut nici măcar 18 jucători la dispoziţie. Tehnicianul echipei FCM Dorohoi este îngrijorat în perspectiva meciului de la Voluntari unde va merge cu 13-14 jucători.
„Sunt mulţumit de rezultat. Am întâlnit o echipă bună, cu pretenţii la liga I. Noi suntem o echipă nou promovată, cu jucători plecaţi după promovare. Suntem puţini numeric. Totul se compensează cu o dăruire şi cu o muncă exemplară. Păcat că am rămas pe acelaşi loc. Mai avem un meci la Voluntari în care nu ştiu dacă vom avea 13-14 jucători. Edi Sandu este suspendat, Grumezescu s-a accidentat. O să joace copiii care nu au jucat prea mult până acum. Astăzi nu am avut 18 jucători”, a spus Vespazian Colban.
Antrenorul echipei FCM Dorohoi a recunoscut că terenul a arătat foarte rău deoarece echipa s-a antrenat toată săptămâna pe suprafaţa de joc. Aceasta a fost surpriza pe care Colban le-a pregătit-o celor de la Piteşti.
„A fost o strategie a mea ca să arate terenul aşa. La Buzău, în aceleazi condiţii Academica a pierdut. M-am antrenat toată săptămâna doar pe teren, în zona centrală. Am riscat un pic să stricăm terenul dar avem încredere în domnul primar că îl reface până în martie”, a declarat Vespazian Colban.
Cât priveşte eliminarea lui Eduard Sandu din prelungirile partidei, Vespazian Colban spune că nu poate fi vorba de vreo intenţie şi că elevul său este unul dintre cei mai cuminţi jucători din liga a II-a.
„Eliminarea lui Edi Sandu nu este justificată. Chiar m-am dus la arbitru şi i-am zis că Edi e cel mai cuminte om de pe teren. Nu a lovit niciodată. Poate din săritură l-ar fi atins dar nu cred. Am vorbit cu el şi mi-a spus că nu l-a lovit. De la evenimentul Mureşan se exagerează puţin la aceste faze. Din păcate nu avem ce face”, a conchis antrenorul echipei FCM Dorohoi.