Antrenorul principal al FCM Dorohoi este bucuros după prima victorie obţinută în Liga a II-a dar în acelaşi timp este îngrijorat că echipa nu are potenţialul dorit , cade fizic în repriza a doua iar pe bancă nu are soluţii pentru a înlocui titularii.
„E un meci câştigat. Mă bucur pentru acest lucru. O victorie chinuită chiar dacă la pauză scorul era net favorabil nouă. Totul se câştig foarte greu. Trebuie să beneficiem şi de noroc. Am avut 15 minute foarte bune. În schimb, avem căderi fizice în repriza a doua. Nu prea avem variante pe bancă. Mă bucur pentru victorie pentru că dă încredere jucătorilor”, a spus Vespazian Colban.